Autoritățile de la Moscova l-au inclus marți pe o listă de persoane căutate pe Dmitri Gluhovski, un popular scriitor de science-fiction, după ce l-au acuzat că a răspândit informații false despre războiul din Ucraina, potrivit Reuters.

Dmitri GluhovskiFoto: Russian Look Ltd. / Alamy / Alamy / Profimedia

Într-o mesaj pe Telegram, Dmitri Gluhovski, a scris că a fost acuzat de discreditarea forțelor armate ale Rusiei într-o postare pe Instagram.

„Sunt gata să repet tot ce s-a spus acolo. Opriți războiul! Recunoașteți că acesta este un război împotriva unei întregi națiuni și opriți-l!”, a scris scriitorul de science-fiction.

Pe site-ul ministerului rus de Interne Gluhovski, cunoscut mai ales pentru romanul SF "Metro 2033" și continuările sale, apare fiind căutat în baza unui articol nespecificat din codul penal.

Dmitri Gluhovski a postat în luna martie un videoclip cu o clădire în flăcări pe Instragram, spunând că Rusia distruge zone rezidențiale.

Rusia vânează oamenii care răspândesc știri „false”

Rusia vizează deja personalități ale opoziției și jurnaliști printr-o lege care prevede pedepse cu închisoarea de până la 15 ani pentru cei condamnați pentru răspândirea intenționată de știri "false" despre armata rusă.

Dmitri Gluhovski este prima mare personalitate culturală care a fost pusă pe lista persoanelor căutate din cauza acestei legi, adoptată la câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie.

Situația scriitorului SF, care a vorbit deschis pe rețelele de socializare despre campania militară a Moscovei, a stârnit indignare în rândul opozanților ruși.

„Putin obișnuia să se teamă de politicieni, dar acum se teme și de scriitori", a scris pe Twitter Lyubov Sobol, un aliat al criticului încarcerat al Kremlinului Alexei Navalnîi.

Echipa unui alt activist al opoziției încarcerat, Andrei Pivovarov, a scris pe Twitter ca răspuns la adăugarea lui Dmitri Gluhovski pe lista persoanelor căutate: „Mașina de represiune îi va rostogoli pe toți".