Două femei din Columbia au fost arestate, vineri, pe aeroportul internaţional Tocumen din Panama, în timp ce încercau să plece în Spania cu cocaină ascunsă în perucile pe care le purtau, a anunţat biroul procurorului general al ţării din America Centrală, potrivit AFP.

Procurorul Xiomara Rodriguez a anunţat iniţial arestarea unei columbience care urma să plece la Madrid. Femeia a fost chestionată de poliţie la aeroport după ce coafura ei a trezit suspiciuni. După o scanare, poliţiştii au descoperit că ea avea comprimate de droguri ataşate de cap, între părul natural şi perucă. Femeia avea sub perucă “68 de ambalaje cilindrice negre care conţineau pudră albă”.
Unidades policiales aprehenden en el @tocumenaero a una mujer procedente de Cali-Colombia quien ocultaba en su cabello 67 comprimidos de presunta droga. Dicha sustancia ilícita tenía como destino Madrid - España. #ContraElNarcotráfico pic.twitter.com/7YRJVsPEzZ
— Policía Nacional (@ProtegeryServir) June 4, 2022
Este vorba de o metodă inedită de trafic de droguri în Panama, a precizat procurorul într-un filmuleţ postat pe Twitter.
Câteva ore mai târziu, procurorii au anunţat că a fost arestată încă o femeie. Aceasta avea 67 de ambalaje cu droguri ascunse sub perucă. Şi ea urma să plece în Spania.
Panama este principala cale de intrare în America Centrală a drogurilor provenite din America de Sud, în special din Columbia. Autorităţile din America Centrală au semnalat o creştere semnificativă a traficului de droguri către Europa, în special prin porturi din Caraibe. (Sursa: News.ro)