Autoritățile talibane din Afganistan au anunțat sâmbătă că vor relua eliberarea pașapoartelor la Kabul, dând speranțe astfel că mulți afgani care se simt amenințați de regimul islamist vor putea în curând să își părăsească țara, transmite AFP.

Aeroportul din KabulFoto: Meryl Curtat / AFP / Profimedia

Mii de afgani încearcă, de asemenea, să fugă de o criză economică care amenință să se transforme într-o criză umanitară majoră, în condițiile în care ajutorul internațional a fost tăiat de la venirea la putere a talibanilor.

"Eliberarea pașapoartelor va începe mâine în trei regiuni, inclusiv în Kabul", a declarat reporterilor Alam Gul Haqqani, șeful serviciului afgan de pașapoarte.

Închis de la preluarea puterii de către talibani la jumătatea lunii august, serviciul a fost redeschis pentru scurt timp în octombrie, însă afluxul de cereri a provocat probleme tehnice, obligându-i pe talibani să nu le mai emită după doar câteva zile.

"Toate problemele tehnice au fost rezolvate, dispozitivele biometrice au fost reparate", a declarat sâmbătă Alam Gul Haqqani, adăugând că pașapoartele vor fi eliberate inițial celor care au depus deja cereri.

Noile cereri vor fi acceptate începând cu 10 ianuarie, a precizat acesta.

Mulți afgani care doreau să meargă în Pakistan pentru tratament medical au fost, de asemenea, blocați din cauza lipsei unui pașaport valabil.

"Mama mea are probleme de sănătate și trebuia să mergem în Pakistan de mult timp, dar nu am putut", a declarat Jamshid care, ca mulți afgani, nu are nume de familie. "Suntem fericiți (...) că putem să ne primim pașapoartele și să mergem în Pakistan", a adăugat el.

Reluarea eliberării pașapoartelor este un test în privința adevăratei bunăvoințe a talibanilor, care s-au angajat în fața comunității internaționale să-i lase pe compatrioții lor să plece dacă doresc și au vize valabile.

Potrivit ONU, Afganistanul se confruntă cu "unul dintre cele mai grave dezastre umanitare din lume", care probabil se va agrava odată cu venirea iernii. Programul alimentar mondial al ONU a avertizat că se anunță un "val de foamete".

Talibanii cer o dezghețare a fondurilor pentru a stimula economia și a combate foametea iminentă, în timp ce mulți oameni din Kabul sunt nevoiți să își vândă bunurile pentru a se hrăni.

Zborurile internaționale, în principal către Dubai și Abu Dhabi, au fost reluate în septembrie pe aeroportul din Kabul, care a fost asediat la sfârșitul lunii august de mii de afgani care doreau să părăsească țara după revenirea la putere a mișcării islamiste.