Noul roman al scriitorului Michel Houellebecq, unul dintre autorii de limbă franceză cu cele mai multe volume traduse şi vândute în străinătate, va fi lansat pe 7 ianuarie, a anunțat Editura Flammarion citată de AFP. Reprezentanţii editurii nu au dezvăluit nici titlul, nici subiectul noului roman scris de Michel Houellebecq.

Michel Houellebecq Foto: Captura Wikipedia

Până în acest moment, editura a precizat într-un program al lansărilor sale viitoare că această carte va avea 736 de pagini. "Acest nou roman va fi tipărit într-o ediţie legată, cu copertă cartonată, cu cotor şi cu un semn de carte colorat", au precizat reprezentanţii editurii Flammarion, care au optat astfel pentru un format mai luxos decât de obicei.

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a anunţat la sfârşitul lunii octombrie, în faţa reprezentanţilor industriei editoriale reuniţi la Paris, că ştie care este una dintre temele acestei cărţi, declarându-se totodată "foarte legat de un scriitor pe care îl cunoaşteţi cu toţii".

"Nu vreau să fac dezvăluiri mari, dar cred că următoarea carte a lui Michel Houellebecq (...) va apăra industria editorială", a adăugat el.

Premiat în Franţa cu numeroase distincţii literare, inclusiv cu renumitul premiu Goncourt, şi recompensat cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare de preşedintele Emmanuel Macron, Michel Houellebecq este primul romancier francez laureat al Premiului de Stat al Austriei pentru literatură europeană după Patrick Modiano, care a câştigat această recompensă în 2012.

Flammarion va reedita pe 10 noiembrie, în acelaşi format de lux, trei dintre romanele care au contribuit la succesul lui Michel Houellebecq - "Extension du domaine de la lutte" (1994), "Les Particules elementaires" (1998) şi "Platforme" (2001).

Cea mai recentă carte publicată de scriitorul francez se intitulează "Serotonine" (2019), în care romancierul îşi transpune cititorii într-o Franţă rurală şi suferindă.

Scris cu mai multe luni înainte de apariţia "vestelor galbene", romanul pare că a anticipat această mişcare protestatară, pe care niciunul dintre politicienii francezi nu a prevăzut-o. (Sursa: Agepres)