Republicanii au blocat vineri crearea unei comisii independente de anchetă cu privire la asaltul asupra Capitoliului de pe 6 ianuarie al susţinătorilor lui Donald Trump, senatorii respectivi afirmând că investigaţiile poliţiei şi cele parlamentare sunt suficiente, transmite AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ar fi fost nevoie de 10 voturi republicane care să se adauge celor 50 ale democraţilor pentru a se limita timpul dezbaterilor în Senat şi a se ajunge la un vot final cu majoritate simplă în privinţa acestei comisii, care a fost deja aprobată de Camera Reprezentanţilor.

Însă numai şase republicani au votat pentru, un rezultat ce arată divizările profunde cu care se confruntă în continuare Statele Unite la aproape cinci luni după atacarea sediului Congresului, dar şi influenţa considerabilă pe care încă o exercită fostul preşedinte republican în tabăra sa.

Senatorii republicani Bill Cassidy, Susan Collins, Lisa Murkowski, Rob Portman, Mitt Romney şi Ben Sasse au votat vineri 'da' la votul de procedură privind înfiinţarea comisiei, dar ceilalţi, în frunte cu liderul lor din Senat, Mitch McConnell, s-au opus, denunţând un 'exerciţiu pur politic', care nu ar ajuta cu nimic în plus anchetele de poliţie deja în desfăşurare, cu aproape 450 de arestări în rândul atacatorilor.

Pe 19 mai, doar 35 din cei 211 de republicani din Camera Reprezentanţilor votaseră în favoarea creării comisiei.

Apărătorii acestei comisii, susţinută şi de preşedintele Joe Biden, argumentează că ar fi fost formată din cinci membri aleşi de democraţi şi cinci aleşi de republicani, pe modelul exact al celei create după 11 septembrie 2001 şi care beneficiase de un sprijin puternic din ambele tabere.

Acuzat de 'incitare la insurecţie' de către Camera Reprezentanţilor, fostul preşedinte Donald Trump a fost achitat în februarie la capătul unui proces în Senat, în lipsa voturilor suficiente din partea republicanilor.