Imaginați-vă un univers paralel, în care un guvern israelian luminat ar face aproape tot ce-i cer progresiștii din America - scrie ziarul american The New York Times într-un editorial semnat de Bret Stephens, citează Rador.
O încetare imediată a ostilităților în Gaza. Ridicarea blocadei israeliene asupra circulației bunurilor spre teritoriu. Oprirea construcției de colonii în Cisiordania. Renunțarea de către Israel la revendicarea suveranitații asupra Ierusalimului de Est. Negocieri accelerate pentru constituirea unui stat palestinian cu obiectivul restabilirii demarcațiilor de la 4 iunie 1967 în calitate de frontieră recunoscută internațional.
Oslo ar telefona în octombrie la Ierusalim și Ramallah pentru a oferi Premiul Nobel pentru Pace conducătorilor israelian și palestinian. State arabe precum Arabia Saudită ar stabili relații diplomatice formale cu Israelul. Comunitatea internațională ar conveni asupra unui pachet de ajutor de miliarde de dolari pentru noul stat Palestina.
Însă în această ciorbă vor fi și muște.
Damascul ar refuza să recunoască Israelul până când acesta nu va consimți să-i înapoieze Înălțimile Golan, lucru pe care până și cel mai de stânga guvern israelian ar refuza să-l facă, date fiind istoricul brutal al lui Bashar al-Assad și prezența militară masivă a Iranului în Siria.
Libanul, cum e dominat de Hezbollah (interpus al Iranului), va refuza și el să recunoască Israelul, folosindu-se de pretextul Fermelor Shebaa, o fâșie de pământ despre care Beirutul pretinde că e teritoriu libanez ocupat, deși ONU afirmă altceva.
Cât despre Gaza, sfârșitul așa-zisei blocade („așa-zisă” întrucât numeroase bunuri de contrabandă ajung astăzi în Gaza prin punctele de trecere a frontierei cu Israelul) ar transforma picuratul constant al echipamentelor militare în Fâșie, majoritatea din Iran, într-o cascadă. Hamas, care pe moment trebuie să se descurce cum poate cu rachete relativ nesofisticate, și-ar recompleta arsenalul cu muniție teleghidată de mare putere, capabilă să atingă orice țintă din Israel.
Lucru ce ar presupune ca Israelul să-și modifice doctrina militară în privința Hamasului. N-ar mai fi vorba de degradarea periodică a arsenalului grupării militare prin lovituri aeriene de precizie. Ar fi o strategie care ar presupune o invazie terestră în toată regula și reocuparea Fâșiei pentru a putea fi apărat teritoriul israelian de rachetele Hamasului. Numărul victimelor acelui următor război ar fi un multiplu al bilanțului actual.
Pe lângă noua sa putere militară, Hamas ar ieși consolidat și pe plan politic. Politica lui de rezistență - adică război de gherilă și terorism - contra Israelului le va părea multor palestinieni a fi lucrul care a forțat schimbarea de strategie a Israelului, în vreme ce politicile mai pașnice ale partidului Fatah condus de Mahmoud Abbas ar duhni a colaboraționism sterp.
Comunitatea internațională ar încerca să sprijine Fatah cu ajutoare economice generoase și asistență tehnică. Dar Fatah are un îndelungat istoric de corupție și proastă administrare, doi factori care au și ajutat Hamas să câștige alegerile generale din 2006. De atunci, abordarea lui Abbas față de opozanții lui politici a fost să tot amâne alegerile și să-și persecute rivalii precum Muhammad Dahlan și Salam Fayyad.
Totuși, având 85 de ani, Abbas nu va mai putea amâna la nesfârșit alegerile. În cele din urmă, Hamas va veni la putere, dublu legitimat de succesul la urne și de angajamentul său de a șterge Israelul de pe hartă.
Dar, înainte de a se întâmpla acest lucru, Israelul își va fi sistat construcția de colonii, conștient că are de ales între a-i scoate cu forța pe coloniști din locuințele lor și a-i lăsa să rămână captivi și izolați în interiorul unui viitor stat palestinian.
Rezultatul ar fi o radicalizare masivă împotriva propriului guvern în rândurile populației israeliene, radicalizare în comparație cu care furiile necurate ce au dus la asasinarea lui Yitzhak Rabin în 1995 ar părea o nimica toată. Orice decizie de împărțire a Ierusalimului într-o manieră care ar îngreuna accesul la Zidul Vestic și la alte locuri sacre precum Muntele Măslinilor (întregul Oraș Vechi era în posesia Iordaniei înainte de Războiul de Șase Zile) ar declanșa cel mai probabil un război civil.
Dar poate că acel guvern israelian progresist ar putea avea totuși șanse de izbândă dacă o forță condusă de SUA și aprobată de ONU - mai că-ți vine să-i spui „mandat” - ar trimite trupe de menținere a păcii pentru a garanta drepturile și securitatea evreilor. Apetitul Americii pentru astfel de operațiuni nu prea se poate spune că s-ar fi mărit în ultimii ani, iar voința ei de a-și menține trupele detașate într-un loc poate fi pusă ușor la încercare. Unii israelieni s-ar putea întreba cât de mult ar mai rămâne aparenții lor binefăcători dacă un atentator sinucigaș le-ar omorî câteva sute de pușcași marini după modelul atentatului asupra cazarmei din Beirut.
Între timp, unei viitoare administrații Hamas din Cisiordania nu i-ar lua mult pentru a duplica formula care i-a priit atât de bine și în Gaza: militarizarea completă a teritoriului, supunând fiecare israelian riscului iminent de a fi atacat cu rachete.
În acest demers ar fi ajutată din plin de Iran, mai cu seamă dacă creșterea prețurilor petrolului și potențiala ridicare a sancțiunilor economice ca parte a unui nou acord nuclear vor umple la loc vistieria Teheranului, care își va regăsi și apetitul pentru aventuri regionale. Și Iordania s-ar trezi într-o situație riscantă dacă un stat palestinian radical va pune ochii pe regimul Hașemit dezbinat.
Dar ce se poate spune despre pace? Un guvern Hamas ar renega probabil orice acord încheiat cu un stat evreiesc care nu onorează „dreptul la întoarcere” al descendenților refugiaților palestinieni. Grupuri anti-sioniste precum Vocea Evreiască pentru Pace ar pleda în favoarea palestinienilor în SUA, în vreme ce aripa Tucker Carlson a Partidului Republican ar cere restricții dure împotriva imigrației.
Cât despre israelieni, ei vor ieși în cele din urmă din această nenorocire, cu un preț teribil de sânge, întrucât nu vor avea de ales. Iar atunci când vor fi ieșit, ei pot fi siguri că aripa progresistă a Partidului Democrat se va grăbi să-i denunțe pentru că au avut temeritatea de a supraviețui.
9
11
