CEDO condamnă Elveția pentru că a amendat cu 500 de franci o cerșetoare din România
"Curtea apreciază că sancțiunea impusă petentei nu constituie o măsură proporțională nici pentru scopul de a lupta împotriva criminalității organizate, nici cel care vizează protejarea drepturilor trecătorilor, a rezidenților și a proprietarilor de centre comerciale", afirmă instituția din Strasbourg.
O femeie analfabetă din comunitatea romă, născută în 1992, a fost condamnată în ianuarie 2014 la o amendă de 500 de franci elvețieni (circa 464 euro) pentru cerșetorie. Femeia, care nu avea loc de muncă și nu încasa nici ajutor social, a fost ulterior închisă timp de cinci zile pentru faptul că nu și-a plătit amenda.
"Plasată într-o situație de vulnerabilitate evidentă, petenta avea dreptul, inerent demnității umane, să-și poată exprima suferința și să încerce să-și remedieze nevoile prin cerșetorie", a apreciat CEDO.
Curtea a afirmat deci că Elveția a încălcat articolul 8 care protejează dreptul la respectarea vieții private și familiale din Convenția europeană pentru drepturile omului.
Elveția va trebui să plătească petentei 922 de euro despăgubiri morale.

VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez?
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon
Daca ziceati „Un negru a fost condamnat...” lua foc internetul
sa mature vreo 2-3 strazi, mai lungi si mai largi, hai fie si la gara peraonele de acolo, chiar daca nu era cazul pe acolo dar sa te tii dar cert este ca nu mai incerca si a doua oara.
reclamanta avea dreptul, inerent demnităţii umane, de a putea să-şi exprime situaţia grea şi să încerce să-şi asigure nevoile de bază prin cerşetorie”,
este din cartea Junglei.
Maine vor sustine ca o reclamanta avea dreptul sa ii fure portofelul unuia. Si cersetoria si furtul sunt condamnate de lege in Elvetia dar ce conteaza daca sunt facute "inerent demnitatii umane"?
Pentru cat mai multe sate cu turnulete, treelto bachtalo!
Oare dreptul meu de a ma relaxa fara sa fiu deranjat de asemenea personaje care-si exercita "dreptul inerent demnitatii umane" unde e ? Nicaieri...
Pe cand se legifereaza si datul in cap daca ti-e foame si n-ai chef sa te duci sa muncesti ?
E nevoie , insa, de politicieni foarte dotati cu ... mă rog, n-am voie sa spun cu ce fiindca incalc standardele comunitatii.
Politicieni ca Trump, Orban , sau conducatorii Poloniei!
Cedo a condamnat Romania de zeci de ori si am tacut malc! n-avenm conducatori, n-avem sange in noi, n-avem nimic!
Acuma fac pachet pe cine vor si cand vor!
Zilele trecute au facut un pachet de 30 de puscariasi Romani si ni i-au trimis acasa sa ne bucuram de ei!