Ce s-a ales de Primăvara arabă, la zece ani de la protestele care au zguduit Orientul Mijlociu? De la „Irhal” la „Iarna arabă”

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 23 noiembrie 2020, 20:02 Actualitate | Internaţional


Piata Tahrir, a zecea zi de manifestatii
Foto: Agerpres/AP
Speranța. Dintr-o dată, fără granițe, contagioasă. În urmă cu zece ani, lumea arabă trăia o serie de revolte populare improbabile, un puternic suflu de libertate care a durat luni de zile, după care lipsa speranței. Un eveniment istoric care a bulversat puternic regiunea, scrie AFP.

De la prăbușirea unor regimuri dictatoriale considerate de neînlăturat până la ascensiunea și căderea unui "califat" jihadist, Orientul Mijlociu a trăit al doilea deceniu al secolului al XXI-lea în ritmul acestui seism geopolitic și a replicilor sale.

Cunoscute sub numele de "Primăverile arabe", aceste revolte au dus la rezultate diferite, adeseori dezamăgitoare: numeroase țări sunt acum într-o situație mai rea decât în primele zile ale acestor revolte, în zorii anului 2011.

Din Tunisia și Yemen până în Egipt, Libia și Siria, revoltele populare, masive, au fost urmate în cele mai bune cazuri de reforme precare, în cele mai rele de revenirea la regimuri autoritare și la interminabile conflicte armate.

În ciuda rezultatelor, flacăra acestei mișcări pro-democrație nu s-a stins, așa cum arată al doilea val al revoltelor, opt ani mai târziu, în Sudan, Algeria, Irak sau Liban.

"O viață demnă"



Câteva lucruri în "realitatea narativă" a regiunii s-au schimbat, consideră Lina Mounzer, autoare și traducătoare libaneză.

"Nu știu ce este mai emoționant sau mai nobil decât un popor care cere o viață demnă, cu o singură și aceeași voce", spune ea. "Acest lucru arată că este posibil, că oamenii se pot revolta împotriva celor mai răi dictatori, că au destul curaj pentru a face față unor armate întregi".

Totul a început în 17 decembrie 2010, când un tânăr vânzător ambulant, Mohamed Bouazizi, excedat de hărțuirile poliției, și-a dat foc în fața primăriei micii localități Sidi Bouzid, în centrul Tunisiei.

Gestul nu a fost o premieră, dar actul său disperat a generat o furie nemaiîntâlnită în Tunisia. Soarta sa tragică s-a răspândit rapid pe rețelele sociale.

Mohamed Bouazizi a murit în 4 ianuarie 2011, în timp ce mișcarea de contestare împotriva regimului președintelui Zine el Abidine Ben Ali, la putere de 23 de ani, s-a extins rapid.

Zece zile mai târziu, Ben Ali devine primul despot arab constrâns să fugă la presiunea străzii. Exilat în Arabia Saudită, moare în indiferență în 2019.

În săptămânile următoare căderii sale, proteste pro-democrație izbucnesc în Egipt, în Libia, în Yemen...

Începând cu 25 ianuarie, furia exprimată de egipteni pe străzile din Cairo, cel mai mare oraș arab, și dă fenomenului numele de "Primăvara arabă".

Lumea privește, uimită, în timp ce sute de mii de persoane defilează pentru a cere plecarea președintelui Hosni Mubarak, la putere din 1981.

Speranța și euforia acestor imagini transmise de televiziunile de știri alungă pentru o vreme fatalismul vieții politice din Orientul Mijlociu. Totul devenea posibil.

"Irhal!"



"Priviți străzile din Egipt în această seară: iată cu ce seamănă speranța", scria celebra autoare egipteană Ahdaf Soueif în The Guardian.

Hotărârea bruscă a unor popoare lung timp oprimate și reduse la tăcere merge până la răsturnarea unora dintre cele mai solide dictatori.

De inspirație tunisiană, celebrul "Pleacă!" ("irhal!") și sloganul "Poporul vrea căderea regimului" ("Ash-shaʻb yurīd isqāṭ an-niẓām ") - se aud peste tot, întărind sentimentul unui destin regional comun.



Aceste cuvinte rezumă puternica dorință de schimbare și de libertate în rândul a zeci de milioane de arabi. Este strigătul unei generații care își ignora până atunci propriile capacități. Un timp, a eliberat popoarele de fricile lor.

O nou paradigmă se naște în Orientul Mijlociu, bazată pe o asumare colectivă că tiranii nu sunt invincibili și că schimbările pot veni din interior, și doar în urma jocului geopolitic mondial.

Lina Mounzer își amintește de primele zile ale acestor revolte care au înlăturat sentimentul "înfrângerii arabe" care a apăsat pe două generații după moartea egipteanului Gamal Abdel Nasser și a proiectului său panarab.

"Exista sentimentul că noi, arabii, eram prea leneși și prea obosiți pentru a ne ridica împotriva opresiunii, că acceptam domnia despoților pentru că aveam fundamental deficiențe sau eram croiți așa de mici de colonialism și de ingerința occidentală", spune ea.

"Islam și democrație"



În Egipt, improbabilul s-a produs în 11 februarie 2011: anunțul demisiei bătrânului "rais".

"În noaptea în care a căzut Mubarak am plâns de bucurie. Nu puteam să cred că poporul egiptean poate fi atât de curajos și de frumos. Păreau zorii unei noi ere", își amintește ea.

"Și apoi, Siria. Dacă eram fericită pentru Egipt, surprinsă de Egipt, eram în extaz pentru Siria."

Șase luni înainte de asasinarea sa la Istanbul, în octombrie 2018, ziaristul și disidentul saudit Jamal Khashoggi afirma că revoltele arabe au pus capăt definitiv ideii că arabii sunt incompatibili cu democrația. "Cu primăvara arabă, dezbaterea asupra relației dintre islam și democrație ia sfârșit".

Pe lângă Ben Ali și Moubarak, Primăvara arabă a condus la răsturnarea de la putere a lui Muammar Gaddafi în Libia, a lui Ali Abdallah Saleh în Yemen și, opt ani mai târziu, a lui Omar al-Bashir în Sudan.

Cinci dictatori și 146 de ani de domnie în total - fără a număra cei 12 petrecuți de Saleh la conducerea nordului Yemenului înainte de unificarea țării în 1990.

În primele luni ale acestor evenimente, efectul de domino părea de neoprit.

"Iarna arabă"



Dar "Primăvara" atât de mult dorită se lasă așteptată.

Ironia sorții, expresia "Primăvara arabă", apărută la finalul lui ianuarie 2011, a fost folosită rar de țările din regiune, unde erau prefereați termenii "revoltă" și "revoluție".

În orice caz, a dat naștere rapid unei expresii contrare, după lucrarea americanului Noah Feldman "Arab Winter". O iarnă calificată drept un "eșec tragic" de profesorul universitar canadian Michael Ignatieff.

Cu excepția Tunisiei, vidul de putere creat de căderea vechilor regimuri autoritare nu a fost umplut cu reformele democratice cerute de stradă. Uneori a dat naștere unor conflicte armate.

În Egipt, alegerea în 2012 a lui Mohamed Morsi, un islamist al cărui program se lovește de opoziția dură a unei părți a protestatarilor, deschide calea alungării sale de la putere, anul următor, de către armată. Și la o represiune sângeroasă.

Mareșalul Abdel Fattah al-Sissi restabilește un regim cel puțin la fel de autoritar ca cel al lui Mubarak, erijându-se într-un bastion împotriva islamismului, sub ochii binevoitori ai unui Occident debusolat și depășit.

Pentru scriitoarea egipteană Ahdaf Soueif, zilele strălucitoare din februarie 2011 nu mai sunt decât o amintire îndepărtată, un miraj.

"Nu mi-aș fi imaginat niciodată că nepotul meu, Alaa Abd el-Fattah, va fi în continuare în închisoare astăzi", spune ea. "Că sărăcia va atinge un nivel record (...), sau că Egiptul (...) devine un pământ pe care tinerii vor cu orice preț să-l părăsească."

În Bahrain, singura monarhie din Golf care a cunoscut proteste de masă în 2011, revolta a fost reprimată brutal cu sprijinul Arabiei Saudite, care nu a ezitat să distribuie masiv bani populației sale pentru a evita un efect de contagiune.

La celălalt capăt al regiunii, primele proteste din Algeria, o țară marcată puternic de războiul civil, timpul protestelor a venit de-abia în 2019. În Maroc, mișcarea din 20 februarie 2011 a fost redusă la tăcere prin reforme cosmetice și printr-o surdă represiune judiciară.

În Libia, revoluționarii s-au divizat într-o multitudine de grupări într-o țară mai fragmentată ca niciodată și obiect a numeroase ingerințe externe. Yemenul, cea mai săracă țară din peninsula arabică, este scufundată într-un conflict civil cu ramificații regionale.

Dar mormântul Primăverii arabe rămâne Siria, unde protestele pro-democrație s-au transformat într-un conflict sângeros și fără milă.

"Rândul tău, Doctore"



"E rândul tău, Doctore", scriau în martie 2011 adolescenții din Deraa pe un zid din acest oraș din sudul Siriei, referindu-se la președintele Bashar al-Assad, care are o diplomă în oftalmologie în Regatul Unit.

Assad va rămâne însă piesa de domino care nu a căzut, cu prețul unei lupte fără milă, salvându-și pielea cu prețul a 380.000 de morți și a milioane de refugiați.

"Sunt mândru de ceea ce am făcut la acea vreme, dar nu m-aș fi gândit niciodată că vom ajunge aici, că regimul ne va distruge în acest fel", spunea în 2018 unul dintre tinerii care au scris aceste slogane, Mouawiya Sayasina.

Aici, succesiunea evenimentelor și inacțiunea internațională deschid porțile unui alt infern: represiunea fără sfârșit, ura confesională care se răspândește, un teren unde jihadiștii din Siria și din alte zone prosperă.

"Nu a fost nevoie de prea mult timp pentru ca filosofia non-violenței să dispară (...), în Libia, în Siria și în Yemen", scria ziaristul american Robert F. Worth în "A Rage for Order".

Expansiunea jihadiștilor atinge punctul culminant cu proclamarea în 2014 de către grupul Stat Islamic (SI) a unui "califat" la granița dintre Siria și Irak, cu un teritoriu aproape la fel de mare ca Marea Britanie.

Violențele extreme, propagate pe rețelele sociale, capacitatea SI de a atrage mii de luptători din Europa și din alte regiuni și valul de atentate din întreaga lume au sfârșit prin a stinge în Occident speranțele entuziaste de la început.

Atenția lumii s-a concentrat mai degrabă pe lupta antiteroristă decât pe sfârșitul unor regimuri autocrate care au profitat de oportunitate pentru a se prezenta drept ultimele bastioane împotriva islamului radical.

"Propria lor istorie"



Occidentul, cu Statele Unite ale lui Barack Obama în frunte, care nu a anticipat venirea Primăverii arabe, au manifestat inițial o atitudine de încurajare față de proteste. Dar au evitat să intervină direct, cu excepția Libiei, unde raiduri controversate ale NATO au fost efectuate pentru a-l împiedica pe Muammar Gaddafi să înece rebeliunea în sânge.

"Principala semnificație politică a Primăverii arabe (...) este evidențierea actorilor arabi, care au acționat singuri și și-au scris de manieră deplin independentă (...) propria lor istorie", rezumă Noah Feldman în "The Arab winter".

Dar această voință s-a oprit și, zece ani mai târziu, revoltele arabe din 2011 sună mai mult ca un eșec.

Ahdaf Soueif spune însă că este prea devreme pentru a trage concluziile.

"Condițiile în care au trăit oamenii începând cu mijlocul anilor 1970 au condus la revoltă. Era inevitabil. Continuă să fie", afirmă scriitoarea. Ca alți militanți, ea respinge retorica care leagă avansul islamului radical de revoluții. În opinia sa, contrarevoluțiile au alimentat frustrările și lipsurile din care s-au hrănit jihadiștii.

Moștenirea Primăverii arabe



Din 2018, un al doilea val de proteste împotriva regimurilor din Sudan, Algeria, Irak și Liban a reaprins speranțele și par să dovedească perenitatea spiritului din 2011 în rândul tinerilor arabi.

Arshin Adib-Moghaddam, care este profesor în Marea Britanie la London School of Oriental and African Studies, focul arde în continuare sub cenușă și revendicările inițiale "vor izbucni la prima ocazie ca un tsunami politic".

"Locuitorii din regiune au stabilit noi criterii (...) de guvernanță". "Orice stat care nu integrează această nouă realitate este confruntat în mod absolut" cu amenințarea unei noi revolte, spune autorul lucrării "On the Arab revolts and the Iranian revolution: Power and resistance today".

Alaa al-Aswany, cel mai cunoscut scriitor din Egipt, care s-a instalat pentru scurt timp în piața Tahrir din Cairo, în momentul revoltelor, "revoluția este ca și cum te-ai îndrăgosti, face din tine o persoană mai bună".

Lina Mounzer consideră că protestele au schimbat percepția liderilor, a lumii dar și a individului.

"Am trăit atât de mult timp într-o lume care a încercat să ne inoculeze ideea că colectivul este suspect și că individualismul este sinonim cu libertatea. Nu este cazul", spune ea. "Demnitatea este sinonimă cu libertatea."

"Asta este ceea ce Primăvara arabă, la începuturile sale idealiste, nu doar că ne-a învățat, dar ne-a și confirmat (...). Ce vom face cu această lecție - o vom îngropa sau vom construi pe ea - rămâne de văzut".

Tunisia și revoluția Iasomiei



"Revoluția Iasomiei" din Tunisia rămâne povestea de succes.

În mica țară din Africa de Nord, vărsarea de sânge și diviziunile profunde au fost stopate, iar mișcarea de inspirație islamistă Ennahdha, principala forță politică a țării, a privilegiat consensul pentru a trece prin tranziție.

"În contrast cu eșecul din Egipt și cu dezastrul din Siria, Tunisia pare excepția fenomenului regional pe care l-a generat", scrie Noah Feldman în "Iarna arabă".

Dar, și aici, istoria rămâne incompletă și cele 11 milioane de tunisieni așteaptă încă rezultatele revoltelor de atunci.

În apropiere de locul unde totul a început, în fața pieței centrale din Sidi Bouzid unde a fost ridicată un monument în memoria lui Mohamed Bouazizi, Achref Ajmi, 21 de ani, își exprimă nemulțumirea.

Ben Ali a plecat, țara a rămas întreagă, dar situația economică, unul dintre principalii catalizatori ai revoltei, rămâne mediocră, spune el.

"Sloganul revoluției a fost +muncă, libertate, demnitate+. Nu am văzut nimic din asta". "Nu sunt locuri de muncă".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7573 vizualizari

  • -7 (45 voturi)    
    ha (Luni, 23 noiembrie 2020, 21:00)

    Georgiana1995 [utilizator]

    A fost o mare manevră a lu Obama,aia cu "de,mocracy". Adică japcă . Să îi facă sclavi,supuş,să legalizeze "ONG-urile democraţiei".Să disturbe fluxul de petrol din ţările arabe,ca să ajungă companiile americane de petrol dominante pe piaţa internaţională.
    • -1 (11 voturi)    
      Cum nu se poate mai adevărat! (Marţi, 24 noiembrie 2020, 13:00)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui Georgiana1995

      Mulțumiri pentru realism, bravo!
    • -1 (3 voturi)    
      Ce vrajeala au democratii astia (Joi, 26 noiembrie 2020, 9:43)

      numaiamnume [utilizator] i-a raspuns lui Georgiana1995

      Ei au orchestrat distrugerea unor sisteme pe care nu le puteau controla, prin propaganda agresiva foarte cunoscuta in ziua de azi inclusiv in Romania (#rezist, coruptia ucide, blm plm etc.) si au destabilizat complet orientul mijlociu, iar acum vin sa prezinte ca e foarte rau, dar e totusi mai bine.
      • +1 (3 voturi)    
        termina-te.... (Joi, 26 noiembrie 2020, 14:24)

        Foxcrawl.com [utilizator] i-a raspuns lui numaiamnume

        La noi #rezist este o miscare la care participa romani. Si eu sunt #rezist coruptiei, mafiei, smecheriei induse de politicienii romani si putin imi pasa de ce cred sau vor americanii.
    • 0 (2 voturi)    
      in spate, in penumbra (Vineri, 27 noiembrie 2020, 19:48)

      brianduffy [utilizator] i-a raspuns lui Georgiana1995

      vad silueta lui soros
  • +12 (24 voturi)    
    Sunt multe probleme la arabi (Luni, 23 noiembrie 2020, 22:21)

    clint [utilizator]

    1. Religia - nu mai comentez in legatura cu Islamul.
    2. Nu prea sunt locuri de munca, ei au nevoie de tatuci care sa exporte petrolul si sa le dea si lor de mancare, de obicei din import.
    3. Nu au trecut prin revolutiile culturale europene, antichitate, renastere, umanism, samd. In final, in Europa s-au darmat monarhii absolutiste ce pareau de neclintit. De altfel democratie este o idee din antichitate, iar constitutiile statelor moderne sunt inspirate din revolutiile franceze.
    Cand noi ne bateam cu dictatorii si monarhi absolutisti, islamistii faceau matanii pe pres, si nu prea au mai evoluat din acel punct.
    • +4 (6 voturi)    
      Merita detaliat! (Marţi, 24 noiembrie 2020, 12:41)

      Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui clint

      Dar merita dezvoltat, primul punct!

      Oare de ce nu crestinismul, nu budismul, nu shitoismul, nu pastafarianismul, etc sunt denumite pe buna dreptate Religia Pacii, ci numai si numai islamismul triumfator?!
      • +6 (6 voturi)    
        religia pacii pentru ca ceilalti de alte religii (Marţi, 24 noiembrie 2020, 18:44)

        viziru [utilizator] i-a raspuns lui Jegul Cristian Ioan

        religia pacii pentru ca ceilalti de alte religii erau exterminati pe unde treceau islamistii ..... asa se aseza pacea .....
    • -2 (6 voturi)    
      Colonialismul?! (Marţi, 24 noiembrie 2020, 13:05)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui clint

      Ați uitat?!
      • 0 (0 voturi)    
        aha (Sâmbătă, 28 noiembrie 2020, 12:39)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui Namaste

        te referi la cele 5 secole si jumatate in care musulmanii au jefuit, exterminat si tinut in inapoiere Europa de Est? da, au niste datorii imense la noi
  • +11 (17 voturi)    
    Libertatea.... (Luni, 23 noiembrie 2020, 22:50)

    strelka [utilizator]

    Libertatea oferita unui animal care a trait in izolare nu il va face liber ci victima. Ca eliberatul sa isi poata purta de grija are nevoie de dascali si timp. Noi traim de 30 ani un film asemanator. Moise a avut nevoie de 40 de ani si el stia bine ce trebuie sa faca..
    • 0 (10 voturi)    
      Imixtiunea CIA & Mossad, (Marţi, 24 noiembrie 2020, 13:10)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui strelka

      intervenționismul "umanitar" NATO, dronele americane, tot din Biblie sunt?!
  • +1 (9 voturi)    
    O diversiune occidentală (Marţi, 24 noiembrie 2020, 13:12)

    Namaste [utilizator]

    imperialistă soldată cu sacrificii și pierderi colosale.
  • +5 (11 voturi)    
    Democratia la musulmani este posibila ? (Marţi, 24 noiembrie 2020, 15:37)

    Cugetator [utilizator]

    Nu am fost in nici o tara araba , asa ca nu prea ma pot pronunta asupra democratiei intr-o tara araba. Primavara araba a fost generata de nemultumirea oamenilor locului si evident incurajata de incompetentul presedinte american Husein Obama. Nu cred ca prin doborarea unor dictatori ca Ghadafi, Saddam Hussein etc, care asigurau o anumita ordine , evident nedreapta pentru parti ale populatiei , s-au creeat premize ale democratiei reale. Am fost insa in Turcia, care este in aparenta o tara relativ democratica de tip european . Oamenii chiar par europeni, insa la alegerile relativ libere, ies in frunte partidele islamiste si de orin 1950 au fost diferiti Erdogani, pe care ii dobora armata, cees ce acum nu mai este posibil, caci armata si-a pierdut puterea efectiva. O explicatie a acestui islamism o dau uriasele multimi de femei cu basmale, caci barbatii lor sunt imbracati european , dar voteaza islamic!
    • 0 (2 voturi)    
      Paganismul anticilor greci (Joi, 26 noiembrie 2020, 13:43)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui Cugetator

      Democrația e inovația paganismului elen...
      Creștinii l-au ars pe rug pe Giordano Bruno, l-au injosit pe Galileo Galilei;
      Arabii din Spania maură, în special, au salvat prin traduceri, prețiosul patrimoniu literar, filozofic & științific, altminteri, pe vecie pierdut!, al Antichitatii greco-romane, o contribuție Arabească inegalabilă, ce merită o recunoștință cu totul specială din partea civilizației moderne.
      • +1 (1 vot)    
        totusi (Vineri, 27 noiembrie 2020, 19:54)

        brianduffy [utilizator] i-a raspuns lui Namaste

        giordano bruno a fost un vrajitor care a vazut in rug o transformare alchimica precum pupa in fluture. galilei a avut prieteni influenti la roma in palatul papal si nu cred ca a fost in pericol de a fi ars el, doar lucrarile sale
      • 0 (0 voturi)    
        i-auzi (Sâmbătă, 28 noiembrie 2020, 12:41)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui Namaste

        deci Biblioteca din Alexandria a fost arsa de crestini? musulmanii, dupa Harun al Rashid, au facut si altceva in afara de razboaie? Europa de Est a fost jefuita si tinuta in inapoiere timp de 550 de ani de crestini? e ciudata istoria pe care o expui tu
  • 0 (8 voturi)    
    ehei... (Marţi, 24 noiembrie 2020, 16:02)

    muscha mbanana [utilizator]

    primavara araba , nu e inventia lui jegosu' ala de obama ?a facut rahatu' praf , cat a fost presh ,
  • +4 (6 voturi)    
    ce speranta, domle.. (Miercuri, 25 noiembrie 2020, 9:05)

    hanu [utilizator]

    e o diferenta civilizationala de vreo 100+ de ani intre lumea araba si vest. Singurii care ii mai tineau in frau pe liderii religiosi psihopati si pe alti diversi uarlorzi erau cativa dictatori la fel de nebuni...i-au lichidat pe dictatori si au deschis portile azilului...e foarte foarte complicata zona...
  • +3 (7 voturi)    
    primavara araba (Miercuri, 25 noiembrie 2020, 10:05)

    freestyle [utilizator]

    1 Egipt - se fac alegeri si in mod natural castiga un islamist care evea in spate reteaua de propaganda a Fratiei musulmane. pai daca pe asta l-au inteles majoritatea? se preconiza tot o republica islamica cu sharia ca lege suprema.
    2 Bahrein - revolta a fost a majoritatii populatiei care este shiita, impotriva sultanului care este sunnit. sauditii au intervenit in apararea conducerii sunnite. revolta a fost de fapt o problema islamica.
    3 Siria - populatia se revolta. de fapt sunniti se revolta. ca erau democrati sau islamisti nu mai conta. erau din partea sunnita. Asaad este alawit (o secta shiita mai exact), deci lupta a fost pana la urma intre alwiti (plus crestinii care s-au impotrivit statului islamic) si sunniti. Kurzii si-au urmat calea nationala, ei nu au inca probleme religioase. inca...
    4 Libia aici decisiva a fost interventia externa. rezultatele se vad. tara este divizata dupa sferele de influenta externe.
    6 Algeria a trecut de 2 ori prin faza asta. prima oara in 1990 la fel ca in egipt islamistii au castigat alegerile iar armata a intervenit. a fost razboi civil. saracie mare ca si in Tunisia. lucrurile nu o sa se rezolve simplu.nu prea vad loc pentru democratie. va fi dictatura, cu suport militar sau islamist.
    7 Irak revoltele au inceput de partea sunnita. ei au condus Irakul. acum majoritate shiita si-a impus guvernul. asa ca au aparut manifestatiile. dar tot cu impuls religios.
    8 Yemen la fel sunii vs shia. nimic nou sub soarele arabiei.
    deci primavara araba a scos la iveala sentimentele religioase ale oamenilor. islamul a ajuns sa decida. concluzia este una singura: democratia si islamul sunt incompatibile.
    • -1 (1 vot)    
      Fals, ilogic dar sovin, (Joi, 26 noiembrie 2020, 13:21)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui freestyle

      colonialist, imperialist. Brava...
  • 0 (0 voturi)    
    aiurea (Sâmbătă, 28 noiembrie 2020, 12:37)

    srpc [utilizator]

    "Islamul este o religie, o ideologie si un mod de viata. Nu poti instaura democratia de tip occidental intr-o tara musulmana fara sa abrogi mai intai esenta Islamului". Asta mi-a zis un medic palestinian care sta de 40 de ani in Romania.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by