Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Erdogan a închis prin decret prezidențial universitatea fondată de un fost aliat devenit rival

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 30 iunie 2020, 12:59 Actualitate | Internaţional


Recep Erdogan
Foto: Aristidis Vafeiadakis / Alamy / Profimedia Images
Președintele turc Recep Erdogan a închis marți o universitate cofondată de unul din foștii săi prim-miniștri, Ahmet Davutoglu, care ulterior și-a fondat propriul partid, relatează AFP.

„S-a decis retragerea autorizației Universității Sehir”, stipulează un decret semnat de Erdogan și publicat în cursul nopții de luni înspre marți.

Fondată în 2008, Universitatea Sehir a devenit o instituție de învățământ superior populară în rândul noii elite conservatoare din Turcia.

Erdogan și Davutoglu au inaugurat împreună universitatea în 2010, când primul era prim-ministru iar al doilea ministru de externe.

Davutoglu a devenit apoi premier în 2014 când Recep Erdogan a fost ales președinte. Demis în 2016 pe fondul neînțelegerilor tot mai mari cu Erdogan, Davutoglu și-a lansat propria formațiune în același an sperând să concureze cu partidul AK.

Universitatea Sehir a fost prinsă în disputa dintre cei doi foști aliați, activitatea ei fiind suspendată temporar în luna decembrie a anului trecut sub pretextul unor probleme financiare.

În luna ianuarie fundația care administra universitatea a fost preluată de stat și la conducerea ei au fost plasați administratori numiți de către guvern.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1889 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by