Polițiștii americani, între rușine și senzația că sunt ținta unui atac, după moartea lui George Floyd

de R.M.     HotNews.ro
Duminică, 14 iunie 2020, 16:35 Actualitate | Internaţional


Proteste in SUA
Foto: Profimedia Images / Zuma Press / Greg Lovett
Sentimentul de îngrijorare crește în rândul poliției americane, constrânsă mai mult ca niciodată să-și analizeze acțiunile după moartea lui George Floyd. Dacă unii recunosc nevoia de reforme, alții refuză acuzațiile de rasism instituționalizat care vizează forțele de ordine, scrie AFP.

Din California până în Massachusetts, polițiștii intervievați de agenția internațională de presă se declară scandalizați de ceea ce ei califică drept "ucidere". Dar mulți acuză că sunt pe nedrept comparați cu "merele putrede", precum polițistul alb din Minneapolis care l-a asfixiat pe George Floyd după ce i-a ținut genunchiul pe gât.

"Eu nu sunt Derek Chauvin!", afirmă Michael O'Meara, președintele sindicatului polițiștilor din statul New York. "El a ucis pe cineva, nu noi. Încetați să ne tratați ca pe niște animale", a spus el, în fața a sute de colegi reuniți la Manhattan.

Derek Chauvin a comis "un act criminal" de care "ne este rușine", a declarat Shaun Willoughby, 41 de ani, de la sindicatul polițiștilor din Albuquerque, în New Mexico. "Dar este cu adevărat frustrant să fim toți puși în aceeași oală".

Același reproș este formulat de decenii de populația de culoare societății americane, afirmând că membrii acestei comunități sunt adeseori considerați a priori un potențial pericol.

Furia manifestanților ieșiți pe străzi de la finalul lunii mai depășește cazul lui George Floyd. Ea este rodul unei "lungi istorii de violențe față de americanii de culoare pe care forțele de ordine, în calitate de instituție, trebuie să o recunoască", subliniază Louisa Aviles, expert în justiție la universitatea John Jay din New York.

Polițiștii americani ucid în medie trei persoane în fiecare zi, și "cel puțin jumătate dintre aceste decese nu sunt în mod necesar pentru a salva viața polițiștilor sau a civililor", notează Franklin Zimring, criminolog la universitatea Berkeley.

Cea mai bună armă, vorba


Afro-americanii sunt cu siguranță supra-reprezentați în aceste decese și asupra acestui lucru nu există "nicio îndoială" în opinia lui Ben Kelso, 53 de ani, de la filiala din San Diego, California, a Asociației naționale a polițiștilor de culoare.

Afirmând că a fost el însuși victimă a rasismului încă de mic, bărbatul nu are o soluție - miracol pentru rezolvare, dar insistă asupra dialogului zilnic și analizarea modului în care sunt instruiți polițiștii.

"Petrecem numeroase ore învățând cum să șofăm, să tragem și să arestăm oamenii, dar departe de suficient în a învăța cum să vorbești cu oamenii", crede el. "Pentru că, în final, cea mai bună armă a unui polițist este vorba".

Numeroase orașe și-au amendat practicile, în special pentru interzicerea prizelor la gât sau întărirea procedurilor disciplinare. Un proiect de lege este studiat la nivel federal.

"Nu ne este frică de reforme sau de schimbări. Vrem doar să fim parte în aceste discuții", subliniază Michael O'Meara, al cărui sindicat apără interesele a 40.000 de polițiști.

Pentru această schimbare pledează de ani de zile Branville Bard Jr., șeful poliției din Cambridge, în Massachusetts. Acesta speră că moartea lui George Floyd va declanșa această schimbare.

"Nu pot să vă spun de câte ori am fost oprit la volan. Arăt actele și situația nu degenerează, dar întotdeauna îmi este frică pentru că port o armă și am pielea neagră", explică el.

În opinia lui Bard ar trebui început prin a "mări costul greșelilor", sancționând toți polițiștii prezenți atunci când sunt comise abuzuri, chiar dacă nu participă activ.

”Suntem sub atac”

Alții văd situația diferit. "În calitate de profesioniști, suntem sub atac", apreciază Patrick Lynch, 56 de ani, președintele unui sindicat al polițiștilor din New York. Mulți dintre ei nu se simt susținuți de autorități de la începutul protestelor.

Richard Wells, care conduce un alt sindicat din marea metropolă, consideră că înăsprirea sancțiunilor împotriva polițiștilor ar fi contra-productivă. "Polițiștii vor ezita să-și facă treaba, pentru că în orice situație vor risca să aibă probleme".

Ceea ce-l rănește cel mai mult pe un polițist new-yorkez de 34 de ani, fiul unor imigranți, sunt apelurile, din ce în ce mai dese, de reducere a bugetelor poliției, pentru a finanța programe sociale și educative.

"Este ironic și dureros, pentru că suntem pe străzi în fiecare zi pentru a încerca să ne facem treaba și să protejăm" oamenii, spune el.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8130 vizualizari

  • -14 (70 voturi)    
    Cum au procedat amerlocii cu infractorii (Duminică, 14 iunie 2020, 16:46)

    Tayen [utilizator]

    va trebui să procedeze și miliția română în cazuri cum este cel din Bănie ieri!
  • +11 (93 voturi)    
    "suntem sub atac" (Duminică, 14 iunie 2020, 16:49)

    casiuk [utilizator]

    acum simt si politistii ceea ce se intampla negrilor de sute de ani. Politia a fost construita ca o forta de represiune cu imunitate in fata legii. E nevoie de reforma profunda.
    https://www.youtube.com/watch?v=Wf4cea5oObY
    • -11 (75 voturi)    
      mda, desfiintam Politia in infiintam Militia (Duminică, 14 iunie 2020, 17:35)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui casiuk

      Desfiintam Siguranta si infiintam Securitatea, Desfiintam Regatul si facem Republica.
      Desfiintam proprietatea privata si totul devine proprietatea poporului.
      Au incercat-o si altii. Ce a urmat se stie.
      Dar unii sunt hotarati sa repete istoria fiindca, nu-i asa? Cine nu cunoaste istoria e condamnat sa o repete!
      • +13 (53 voturi)    
        interesant (Duminică, 14 iunie 2020, 18:44)

        girea [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Felicitari ca ne aduci la cunostinta programul lui Trump pentru al doilea mandat. Spune-mi o sa infiinteze si camasile brune?
        • -14 (42 voturi)    
          Ce cred americanii despre "defund", sondaje (Duminică, 14 iunie 2020, 19:40)

          animatron [utilizator] i-a raspuns lui girea

          Observati ca desi de aproape 3 saptamani deja presa obedienta Partidului Democrat e isterica in a ataca presedintia, republicanii, politia "sistemic rasista", etc, aproape ca nu exista vreun sondaj national publicat pe chestiunea desfiintarii politiei sau reducerii fondurilor acesteia.

          De ce nu se sprijina editorialistii stangisti pe "poporul" pe care-l invoca (abuziv) protestatarii "pasnici"?

          Raspunsul e foarte clar, o mare majoritate de electori sunt in totala opozitie cu ce vor protestatarii de extrema stanga.

          Sondajul a fost publicat chiar de ziarul lui Jeff Bezos (patronul Amazon), foarte anti-Trump-ul "Washington Post".

          https://www.washingtonpost.com/politics/2020/06/12/potentially-dangerous-politics-defund-police-democrats/

          64% se opun ideii "desfiintarii politiei", doar 34% sunt de acord.

          60% se opun ideii "reducerii fondurilor politiei", doar 39% sunt de acord.

          Doar electoratul afro-american (13% din totalul populatiei) e majoritar pentru, dar chiar si printre acestia circa o treime nu sunt de acord!

          Analistii stangii au atras atentia ca e o idee foarte nepopulara, drept urmare Joe Biden a declarat pe CBS:
          "No. I don't support defunding the police" !

          Dar despre daramarea statuilor care reflecta istoria Sudului American "confederat"?

          Iarasi, o surpriza proasta pentru Partidul Democrat.

          https://www.newsweek.com/44-percent-americans-say-confederate-statues-should-remain-standing-poll-shows-1510282

          44% se opun ideii de a scoate din spatiul public statuile confederate (inclusiv numerosi democrati sudisti).
          32% sunt de acord cu ideea.
          23% inca nu si-au format o opinie clara.

          44% considera steagul confederat un simbol al "mandriei Sudului", in timp ce doar 36% cred ca e un "simbol rasist".

          Asa se explica fermitatea presedintelui Trump ("Lege si Ordine") in a sustine politia si a se opune schimbarii numelor bazelor militare din Sudul USA, are de partea lui o majoritate relativa de electori.
          • +17 (41 voturi)    
            Daca tot iti plac sondajele (Duminică, 14 iunie 2020, 20:39)

            bimor [utilizator] i-a raspuns lui animatron

            A Reuters/Ipsos poll found that 64 percent of Americans sympathize with "people who are out protesting right now"
            https://www.reuters.com/article/us-minneapolis-police-poll-exclusive/exclusive-most-americans-sympathize-with-protests-disapprove-of-trumps-response-reuters-ipsos-idUSKBN239347

            58 percent of Americans said they disapprove of the way Trump is handling race relations
            https://www.newsweek.com/nearly-60-percent-americans-disapprove-donalds-trumps-handling-race-relations-1508692

            Most Americans, including Republicans, support sweeping Democratic police reform proposals
            https://www.reuters.com/article/us-minneapolis-police-poll-exclusive/exclusive-most-americans-including-republicans-support-sweeping-democratic-police-reform-proposals-reuters-ipsos-poll-idUSKBN23I380

            Big majorities support protests over Floyd killing and say police need to change
            https://www.washingtonpost.com/politics/big-majorities-support-protests-over-floyd-killing-and-say-police-need-to-change-poll-finds/2020/06/08/6742d52c-a9b9-11ea-9063-e69bd6520940_story.html

            Black Lives Matter Is More Popular Than Trump
            https://www.bloomberg.com/opinion/articles/2020-06-11/black-lives-matter-is-more-popular-than-trump-or-biden

            Take the Confederate Names Off Our Army Bases
            It is time to remove the names of traitors like Benning and Bragg from our country’s most important military installations.
            David Petraeus
            Retired U.S. Army general and former CIA director
            https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2020/06/take-confederate-names-off-our-army-bases/612832/
        • -14 (40 voturi)    
          ai inteles tot ce trebuia (Duminică, 14 iunie 2020, 19:41)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui girea

          Cu din astia ca tine viitorul e luminos si cincinalul se va face in 4 ani.
        • -11 (35 voturi)    
          ps- camasile brune exista deja dar sunt negre (Duminică, 14 iunie 2020, 20:46)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui girea

          Au si un nume - Antifa
          Si sunt faimoase fiindca pretind ca lupta impotriva fascismului folosind exact metodele fascismului.
    • -15 (59 voturi)    
      Da-i drumul (Duminică, 14 iunie 2020, 17:43)

      Putinel [utilizator] i-a raspuns lui casiuk

      Cine te opreste sa gandesti o astfel de reforma? Creioneaza niste principii si posteaza-le pe FB!? Sa aruncam vorbe, fara proprietatea termenilor, este foarte usor! Daca nu poti formula solutii, atunci mergi cu sotia sau iubita (sau mai rau, cu copiii) prin cartierele famate din USA, UK, Franta sau Ferentari si vezi daca te vei simti in siguranta si vei putea sa fi la fel de romantic cu partenera ca si cum te-ai plimba pe "Romantic Strasse" in drum spre Viena! Legislatia ferma si o politie necorupta sunt solutiile pentru a scapa de cei rai (fie ei negrii, tigani, romani, suedezi, arabi, etc.)
      • +19 (47 voturi)    
        Deja a fost propusa (Duminică, 14 iunie 2020, 18:28)

        debrid [utilizator] i-a raspuns lui Putinel

        Democrats offer sweeping police reform bill
        https://edition.cnn.com/2020/06/08/politics/democrats-police-legislation/index.html

        In Ferentari o ok, sta matusa mea acolo si nu e nici o problema, am fost si seara la 10 si n-am patit nimic. Imaginea creata e falsa.
    • -17 (33 voturi)    
      Pentru ca a fost nevoie (Duminică, 14 iunie 2020, 18:36)

      cripop88 [utilizator] i-a raspuns lui casiuk

      Sa ii tina cineva sub control
    • -12 (26 voturi)    
      Normal (Duminică, 14 iunie 2020, 21:22)

      Observatory [utilizator] i-a raspuns lui casiuk

      trebuie sa te preocupe și rasismul românesc contra tziganilor, nici o diferența de cei africani din America .
      Au avut și conducători : Iliescu și Hussein Ubama .
      Ar trebui proteste pentru eliberarea lor, africanii înapoi in continentul lir și colorații din România in India....
      Pace pe pământ !
  • -13 (81 voturi)    
    Evident ca sunt tinta (Duminică, 14 iunie 2020, 16:56)

    JustinHS [utilizator]

    unei campanii sistematice de discreditare, din partea mass-mediei stangiste mincinoase, aflata in campanie electorala, pentru mobilizarea maselor de manipulati si spalati pe creier. Asta in SUA, iar pe plan international e retorica mincinoasa obisnuita din Sistemul de Propaganda al mass-mediei stangiste.
    • +26 (54 voturi)    
      Statul paralel, oculta, Soros, reptilienii (Duminică, 14 iunie 2020, 17:50)

      belfast [utilizator] i-a raspuns lui JustinHS

      ....
      • -13 (37 voturi)    
        Sunt curios (Duminică, 14 iunie 2020, 18:48)

        cripop88 [utilizator] i-a raspuns lui belfast

        Ce legatura vezi tu intre acele grupari si miscarea conservatoare?
    • -13 (45 voturi)    
      Nu mai au alta cale de atac :) (Duminică, 14 iunie 2020, 18:47)

      cripop88 [utilizator] i-a raspuns lui JustinHS

      Trump si-a indeplinit toate promisiunile electorale. Economia bubuie chiar si dupa criza provocata de coronavirus, de ISIS nu mai vorbeste nimeni, taxele si birocratia au scazut. In urma acestor miscari de strada nu are decat sa castige si mai multe voturi. Imaginati-va ca sunteti locuitori ai acelor orase. Pe cine votati? Pe cei care va dau foc la cartier sau pe cel care e atacat din toate partile pentru ca incearca sa opreasca revoltele? Sindicatele votau mereu cu Democratii... politistii vor mai vota cu ei acum? Nu prea cred. Si cate sindicate li se vor alatura?
    • +15 (39 voturi)    
      @JustinHS (Duminică, 14 iunie 2020, 19:31)

      sile1 [utilizator] i-a raspuns lui JustinHS

      Dupa cum te agiti si te exprimi esti sigur un amerloc trumpist sprijinitor ,la fel cu inca vreo doi de pe aici,al miscarii naziste,aia care organiza marsuri cu tortze si striga lozinci antisemite,al miscarilor de extrema dreapta ultranationaliste si al idei de white supremacy pe care idolul tau Trump, cu apucaturi dictatoriale, le-a incurajat, divizand profund America.

      Miscarile de stanga la care te referi s-au activat tocmai datorita comportamentului MAG(A)nificului Trump in caz ca poate, n-ai inteles si este un raspuns normal intro tara democrata atunci cand insasi ideea de democratie e pusa in pericol !

      Ori ai inteles dar esti un doar troll.
  • +24 (36 voturi)    
    Solutii (Duminică, 14 iunie 2020, 17:12)

    minup [utilizator]

    nu exista solutii miracol. Este an electoral si toate incidentele sunt supra mediatizate.Dupa parerea mea se greseste in toata America ca nu se face diferenta intre crimele violente si cele neviolente cum ar fi fumatul unui joint,beat pe strada, excess de viteza,mancatul la restaurant fara sa se plateasca,etc,etc. Politistii pot sa aresteze pentru orice incident. Multi sunt obtuzi si le e frica
    • +1 (17 voturi)    
      Conteaza foarte mult fapta,incidentul (Duminică, 14 iunie 2020, 20:02)

      papicu [utilizator] i-a raspuns lui minup

      pentru care esti retinut, stai o noapte si a doua zi pleci acasa,primesti amenda de rigoare ,iar cand vrei sa repeti ,te gandesti de mai multe ori daca merita.
    • -17 (27 voturi)    
      An electoral, propaganda, fake news (Duminică, 14 iunie 2020, 20:09)

      animatron [utilizator] i-a raspuns lui minup

      E foarte dificil sa gasesti sondaje nationale publicate in aceste saptamani de haos pe strazile catorva orase americane, de proteste soldate cu violente si marcate de lozinci ca "defund the police".

      Si asta e un semn foarte limpede ca cei care vor sa loveasca in administratia Trump nu au un feedback bun de la electorat si sunt nevoiti sa amplifice mediatic/pe retele sociale diverse evenimente in tentativa de a le da o incarcatura cat mai negativa.

      A fost foarte interesant de urmarit felul in care unii lideri democrati (atentie, nu toti, pt ca erau la curent cu adevarata opinie "populara") vorbeau de faptul ca "Trump se prabuseste in sondaje" (e la 42% in media lunii iunie), iar unii dintre simpatizantii lor mai tineri pareau convinsi ca Trump va fugi, poate nici macar nu vor mai fi alegeri, diverse aberatii.

      Sondaj publicat pe 10 iunie de Morning Consult despre faimoasa disputa cu daramarea statuilor care nu convin unora dintre militantii stangii americane:

      https://morningconsult.com/2020/06/10/confederate-statue-flag-polling/

      44% vor ca statuile "confederate" sa ramana in spatiile publice (71% dintre republicani)
      32% vor ca ele sa fie scoase din spatiul public (53% democrati).

      Daca scorul la republicani nu surprinde, sunt de obicei foarte solidari cu presedintele Trump, la democrati apare o impartire a simpatizantilor in doua mari tabere, 53% fiind o majoritate la limita "marjei de eroare".

      Nici un lider important de la Partidul Democrat nu a sustinut public ideea daramarii/mutarii statuilor care reprezinta o parte a istoriei statului american.

      Cat despre "desfiintarea/reforma" politiilor locale (nu aia federala), e o idee minoritara in electorat si e sustinuta firav de un "proiect de lege" care inca nu a fost dezbatut la Camera si probabil nu va trece de Senat.

      Afro-americanii (13% din populatie dar 38% intre puscariasi) se simt "tintiti" mai des de politie, dar politia nu are cum sa "respecte" procente rasiale, e absurd si imposibil de aplicat.
  • -17 (55 voturi)    
    daca ies Biden o sa fie masacrati (Duminică, 14 iunie 2020, 17:38)

    Crup [utilizator]

    E firesc sa fie masacrati: majoritatea lor sunt albi si majoritatea infractorilor sunt negri (desi ei sunt sub 20% din populatie).
    Este firesc ca negrii sa masacreze albi.
    Sau cel putin asta cred corectii politic si democratii.
  • +16 (64 voturi)    
    bulanul nu stie carte (Duminică, 14 iunie 2020, 18:12)

    piritex [utilizator]

    Ei stiu doar sa-si apere privilegiile. Au bugete imense, sunt inarmati ca de razboi, pusi sa rupa capete, in timp ce doctorii din spitale nu au echipamente de protectie Covid.

    https://twitter.com/familyunequal/status/1268582434876133388
    • -19 (47 voturi)    
      Si "gang"-urile (Duminică, 14 iunie 2020, 18:39)

      cripop88 [utilizator] i-a raspuns lui piritex

      Sunt pline de intelectuali saraci, neinarmati si privilegiati. Saracii sunt opresati de politie. Iesiti cu totii din casa sa protestati!
  • +18 (50 voturi)    
    Remember 10 august (Duminică, 14 iunie 2020, 18:31)

    debrid [utilizator]

    In SUA a vazut intreaga lume cum un politist l-a sugrumat pe omul ala pana l-a omorat. Cum mai poate cineva sa spuna ca totul e ok?
    • -15 (37 voturi)    
      Eu pot (Duminică, 14 iunie 2020, 19:08)

      cripop88 [utilizator] i-a raspuns lui debrid

      Totul e ok pentru ca acel caz a fost singular si nu exista nicio dovada ca deznodamantul a fost premeditat sau motivat de rasism. Un politist negru filma. Detalii care conteaza cand o tara e in flacari.
    • -16 (36 voturi)    
      Eu am văzut o intervenție ca la carte! (Duminică, 14 iunie 2020, 19:43)

      Tayen [utilizator] i-a raspuns lui debrid

      Și mi-aș dori ca astfel de intervenții să fie și la noi și n-am mai avea evenimente ca ieri la Craiova.
    • -19 (43 voturi)    
      poti sa definesti - sugrumarea? (Duminică, 14 iunie 2020, 19:46)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui debrid

      In viata mea nu am auzit de sugrumare cu genunchiul pe omoplati dar se pare ca lingvistica, medicina, istoria sunt in plina rescriere.
      PS 1- ce legatura are cu 10 august? a murit cineva "sugrumat" la 10 august?
      PS-2 - faptul ca un politist a avut nesansa ca un infractor drogat sa ii moara in timpul unei proceduri de imobilizare nu ne spune nimic despre rasismul acelui politist si cu atat mai putin despre rasismul intregii politii din US.
      • -1 (1 vot)    
        hai ca esti praf (Luni, 15 iunie 2020, 15:13)

        El Ciupacabra [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        "un politist a avut nesansa" .. poate maine o sa fii tu sub genunchiul unui politist plin de nesansa. Good luck!
    • -7 (13 voturi)    
      si eu (Duminică, 14 iunie 2020, 21:49)

      martel55 [utilizator] i-a raspuns lui debrid

      pot
    • +8 (10 voturi)    
      ei, lumea a vazut deja pixelul albastru (Duminică, 14 iunie 2020, 22:34)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui debrid

      plus ca e plin pe aici de medici care au fost acolo si au vazut exact ce s-a intamplat!
  • -18 (24 voturi)    
    de urmarit (Duminică, 14 iunie 2020, 19:29)

    boogiewoogie [utilizator]

    https://www.youtube.com/watch?v=CZXY4WrTySk
  • -17 (23 voturi)    
    si asta de ascultat (Duminică, 14 iunie 2020, 19:32)

    boogiewoogie [utilizator]

    https://www.youtube.com/watch?v=s-jO0GFSlo8
  • -16 (36 voturi)    
    totusi (Duminică, 14 iunie 2020, 19:32)

    koala1712 [anonim]

    ce inseamna rasism institutionalizat? sunt impotriva rasismului si doresc ca toti sa lupte impotriva acesteia, dar sa fim mai specifici... ce institutii sunt fundamental rasiste?
  • +23 (43 voturi)    
    Police... (Duminică, 14 iunie 2020, 19:43)

    marius67 [utilizator]

    Police wants you to stop protesting
    https://i.imgur.com/vznWDTI.png

    Aliens vs. Police
    https://i.imgur.com/AfqZMhA.jpg

    Language of the opressor
    https://i.imgur.com/RS3sVfL.jpg
    • -20 (34 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Duminică, 14 iunie 2020, 20:50)

      [anonim] i-a raspuns lui marius67

  • -20 (34 voturi)    
    Suprareprezentare (Duminică, 14 iunie 2020, 19:55)

    Setalcott [utilizator]

    Daca vrei adevarul, fugi de mainstream media cat vezi cu ochii.

    https://www.youtube.com/watch?v=QRen8nI8_aM

    https://www.youtube.com/watch?v=0G3xCLV0mbY
  • -12 (20 voturi)    
    puncte de vedere (Duminică, 14 iunie 2020, 19:56)

    boogiewoogie [utilizator]

    https://www.youtube.com/watch?v=RILRdOPH4S0
  • -24 (34 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Duminică, 14 iunie 2020, 20:54)

    [anonim]

    • +14 (32 voturi)    
      hehe (Duminică, 14 iunie 2020, 21:40)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui

      Zi zau in rusa ca sa te creada cineva...
  • -13 (35 voturi)    
    HN sunt o multime de troli aici. (Duminică, 14 iunie 2020, 21:11)

    Idealistu [utilizator]

    Sunt troli asa-zisi anti rasism.
    • -1 (3 voturi)    
      da (Luni, 15 iunie 2020, 13:21)

      boogiewoogie [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

      multi dau minus ca doar ei si propaganda lor trebuie sa existe, pe acelasi tipar cu stirile despre ed. sexuala, dar daca le prezinte puncte de vedere de la ALTI oameni , mai ales de culoare!, si care lucreaza si in politie, iti inchid comentariul.

      ca deh, romanii, stiu ei mai bine ce se intampla in state si in locurile respective decat cei care traiesc acolo si vorbesc despre asta

      nu m-ar mira sa fie chiar cei de la Hotnews , avand in vedere modul cum prezinta si promoveaza articolele pe aici
  • -12 (32 voturi)    
    Mulți “habarnisti” (Duminică, 14 iunie 2020, 21:43)

    Observatory [utilizator]

    aici, nu toți , dar unii nici nu au terminat cel 4 clase primare, dar se pricep la politica ( americană sau de alta culoare)
    In toate marile orașe americane , sunt cartiere , in care nu ai curajul nici cu mașina sa treci, te saltă din mers...: Am trait 35 de ani in NYC , aveam doua alarme la mașina , camera video , su alte șmecherii, cei inteligenți se pricepeau la toate aceste “ vrăjeli electronice”.
    INTR-o noapte a vopsit mașina și a schimbat seria de fabrica si era in parcul de vânzare .
    Au găsit cei de la asigurare , ce noroc , după 2 luni...
    In metrou de doua ori mi-a cerut portofelul , era sa o iau ca nu aveam decât moneta de la metrou, dar a fost supărat rău , a zis “ NexT time” sa ai portofelul cu tine....
    Ăștia sunt iubiți voștri pe care ii plângeți in hohote, dar de tziganii voștri numprea va doare, cu toate ca nu este nici o diferența ...
    Dacă sunt persecutați ața de rău in America, acum sunt liberi sa se întoarcă la mama Africa , sa vezi ce viața buna ....
    Acolo nu sunt asistați sociali, lipsesc albi prosti sa muncească pentru ei...
    • +8 (16 voturi)    
      sa se intoarca in Africa? (Duminică, 14 iunie 2020, 22:35)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      iar albii in Europa!

      Sa ramana numai idigenii.
      • 0 (2 voturi)    
        Albii nu au motiv (Luni, 15 iunie 2020, 15:24)

        Observatory [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

        sa se întoarcă in Europa, au construit țara nu continua sa o distrugă .
        Negreii sunt cei nemulțumiți și persecutați !
        Normal, am scris “unii” , așa ca sa înțelegi bine , cam faci pe prostul sau într-adevăr ești și nu ma mira....
        PS
        Particip la o discuție, și-n chiar ca nu ma deranjează minusurile unora,!cunosc mentalitatea românească ( se pricepe la situația rasista ) dar persecuta zilnic negrii din România, aducă țigani
        Ce moraliști ! Wow !
  • -5 (15 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Duminică, 14 iunie 2020, 22:33)

    [anonim]

  • -8 (16 voturi)    
    Sugestie (Duminică, 14 iunie 2020, 22:48)

    Vlad-I [utilizator]

    Politia sa intre in greva, pariez ca protestatarii repede intra le vine mintea ls cap.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by