Primele documente din arhivele pontificatului Papei Pius al XII-lea, deschise luni, 2 martie, confirmă ajutorul acordat evreilor. Johan Ickx, directorul arhivei Secţiei pentru Relaţiile cu Statele din Secretariatul de stat, anticipează în mass-media Vaticanului că printre documentele deja disponibile în format electronic se evidenţiază fişierele privind „Evreii” care conţin 4.000 de nume şi cererile lor de ajutor, potrivit Rainews, citează Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Unul dintre cele mai interesante dosare este cel despre: „Acuzaţiile împotriva Monseniorului Ottaviani, acuzat că ar fi procurat documente false evreilor şi că i-ar fi internat în clădiri extrateritoriale”.

Acestea sunt primele documente revelatoare care apar după deschiderea arhivelor Sfântului Scaun din perioada papalităţii lui Pius XII. Iar Vaticanul le face publice. Mai exact, sunt documente care provin din Arhiva Istorică a Secţiei pentru Relaţiile cu Statele: o filială a Secretariatului de Stat.

"Sfântul Scaun a fost preocupat să nu se mai repete evenimente similare '', precizează Presseservice din Washington, în data de 20 octombrie. La patru zile după razia naziştilor în ghetoul de la Roma care s-a soldat cu o mie de deportaţi şi doar zece supravieţuitori. Papa Pius al XII-lea scrie cu mâna sa: „Este prudent ca Presseservice să trimită aceste veşti?”. Un fel de: nu spuneţi că intervenim, pentru că ar înrăutăţi situaţia.

Iată un rezumat al primelor dezvăluiri care pot fi citite într-un lung articol pe site-ul Vatican News.

Evreii salvaţi

În seria arhivistică „Evrei”, există 170 de fişiere care conţin istoricul a aproximativ 4000 de nume. Printre acestea, predomină „cererile de ajutor din partea catolicilor cu strămoşi evrei, dar nu lipsesc nici nume de evrei.

Deportarea evreilor din Roma

Unele documente noi, precum cel din 16 octombrie 1943, face lumină asupra unor evenimente istorice individuale, precum cel din 16 octombrie 1943 şi deportarea evreilor din Roma: „Scrisoarea emoţionantă adresată papei Pius al XII-lea de câţiva evrei în timp ce erau reţinuţi de SS şi Gestapo în Colegiul Militar din Palatul Salviati din Via della Lungara a fost deja publicată de diverşi autori (Kuehlwein, Riccardi).

Interesul Sfântului Scaun

Documentul Presseservice din Washington din 20 octombrie, informează că în noaptea de 15-16 octombrie, un număr considerabil de evrei care au fost arestaţi în diferite părţi ale Romei după ce au fost ţinuţi 24 de ore în colegiul militar, au fost transportaţi la o destinaţie necunoscută (stop), precizând că Sfântul Scaun a avut grijă să acest tip de evenimente să nu se mai repete.

Este prudent să trimitem aceste ştiri ?

Un bilet scris cu o zi mai târziu în care se recunoaşte caligrafia Papei al XII-lea, deschide o nouă fereastră interpretativă: ''este prudent că Presseservice să trimită această ştire? ", scrie Pontiful, perfect conştient de faptul că 'nu e bine să-i trezeşti pe câinii care dorm', în special pe nazişti, prin acţiuni umanitare care pornesc de la Palatul Apostolic. Cu un „Nu, într-adevăr ” scris de monsenior Tardini, secretar al Congregaţiei pentru Afaceri Ecleziastice Extraordinare, este evocată linia discreţiei absolute a Sfântului Scaun asupra operelor sale. Deosebite dosarele SARE (Serviciul de ascultare al posturilor radio străine) care conţin transcrieri: din 1943 şi până în 1954, un grup de religioase au ascultat şi au transcris programele principalelor posturi de radio din străinătate, furnizând superiorilor Secretariatului de Stat ştiri proaspete pe scară globală.

Documentele rezervă şi unele surprize, ca de exemplu: cine ar fi crezut că Evelyn Waugh, capitan englez şi celebrul autor al romanului „'Brideshead revisited' , nu ar fi fost doar un simplu curier, ci şi o sursă de recomandări pentru Sfântul Scaun privind situaţia Bisericii Catolice din Iugoslavia de după război?

De asemenea, în documente apar uneori personaje neaşteptate, cum ar fi tânărul cercetător Paul Oskar Kristeller, un savant de renume mondial specilizat în studii umaniste care a apelat la Sfântul Scaun, sau Tullio Liebman, considerat fondatorul „Şcolii de proces din São Paulo” şi profesor de renume mondial la Universităţile din Pavia, Torino şi Milano, care ''a fost ajutat şi a găsit, graţie angajamentului colaboratorilor apropiaţi ai lui Pius al XII-lea, o cale de a fugi în America de Sud ".

Rabinul din Roma: "Senzaţionalism suspect, se va dovedi a fi un bumerang"

"Aceste documente senzaţionale sunt foarte suspecte, cu dosare gata pregătite şi concluzii propuse pe tavă. Însă nu e nevoie de mult timp pentru a realiza că revelaţiile se vor dovedi a fi un bumerang. Se vede clar că nu a existat nicio dorinţă de a opri trenul care a plecat la 16 octombrie şi că ajutoarele erau direcţionate cu bună ştiinţă spre cei botezaţi", a comentat pentru agenţia ANSA rabinul şef al Romei, Riccardo Di Segni.