Decizia lui Annegret Kramp-Karrenbauer de a demisiona din fruntea partidului german CDU după doar 14 luni a dat peste cap viața politică germană cum numai puține evenimente recente au mai făcut-o. Ea spulberă atât ambițiile ei de a o înlocui pe Angela Merkel în poziția de cancelar cât și planurile dnei Merkel pentru o succesiune ordonată.
A expus preschimbările profunde din politica germană și neputința CDU de a se adapta le ele. Înseamnă totodată că partidul care a dominat Germania 15 ani se va întoarce acum spre sine însuși străduindu-se să-și găsească o direcție viitoare - fix în momentul în care ordinea internațională bulversată lasă Europa strigând după o conducere fermă, citează Rador.
Trebuie remarcat meritul dnei Kramp-Karrenbauer de a opta să facă un pas în spate. Timpul cât s-a aflat la șefia CDU a arătat că fostul premier din Saarland nu se putea ridica la nivelul provocării. O succesiune de gafe, de la glume deplasate despre toalete pentru hermafrodiți până la o diatribă neinspirată contra „influencer”-ilor de pe internet, i-a lăsat pe alegătorii germani deloc convinși că are stofă de cancelar.
Chiar și după ce dna Merkel a promovat-o în funcția de ministru al apărării în iulie, ea n-a reușit să-și impună autoritatea peste mai marii partidului ori filialele regionale. Criza din Turingia de săptămâna trecută, când politicieni ai CDU au ignorat vechi tabuuri și au votat alături de Alternativă pentru Germania (AfD), partid de dreapta radicală, pentru alegerea unui politician puțin cunoscut în funcția de premier al statului, a fost ultima picătură.
Și totuși nu este o coincidență că furtuna care a măturat-o pe șefa CDU de la conducere a venit dinspre est. AfD s-a integrat rapid în peisajul politic est-german, concurând pentru primul loc în unele state. Succesul lui atestă tensiunile încă nesoluționate care persistă între vest și est încă de la reunificarea Germaniei acum 30 de ani. Concomitent, el a atras alegători de dreapta mai moderați care consideră că centrismul ferm al dnei Merkel i-a văduvit de un partid reprezentativ. AfD a contribuit la fragmentarea politicii germane, dar a și beneficiat de pe urma ei, ajungându-se în Bundestag de la trei partide, în esență, în anii '80 la șase astăzi.
CDU este așteptat acum de noi lupte pe tema viitorului său, între cei care agreează continuarea traseului stabilit de dna Merkel și cei care presează pentru adoptarea unui conservatorism mai robust. Se confruntă, în esență, cu o reluare a competiției pentru conducere din 2018, cea în care dna Kramp-Karrenbauer, în calitate de candidată a continuității, a înfruntat doi conservatori: Friedrich Merz, fost lider al grupului parlamentar al CDU, și Jens Spahn, ministrul sănătății. Ei s-ar putea lupta de data aceasta cu Armin Laschet, premierul statului Renania-Westfalia de Nord.
Dezbaterea privind oportunitatea unei cotituri spre dreapta a CDU pentru a câștiga popularitate este necesară. Dar dacă s-ar deplasa prea mult la dreapta ar pune în joc chiar unitatea partidului și i-ar aliena pe verzi, un potențial partener de coaliție după alegerile de anul viitor. Alegerile germane sunt în mod tradițional câștigate de centru. Cel mai important este ca CDU să-și reînnoiască refuzul de a încheia orice înțelegere cu AfD. Acordurile cu extremiștii sunt deplorabile în oricare democrație europeană, dar mai cu seamă în Germania.
Există și riscuri mai generale asociate unei perioade prelungite de introspecție a politicii germane. Sistemul multilateral a fost destabilizat de Donald Trump din SUA și de Brexit în Regatul Unit, precum și de ascensiunea naționalismului populist nu numai în membri UE mai noi din estul fost comunist, ci și în câțiva membri mai vechi din vest. Președintele energic al Franței, Emmanuel Macron, poate că savurează șansa de a fura prim-planul, dar fără un partener de categoria grea precum Berlinul el va avea de furcă să realizeze orice concret. Pentru că revenirea CDU din introspecția sa într-o formă revigorată și cu un succesor merituos al dnei Merkel în frunte este vitală nu doar pentru Germania, ci și pentru Europa. (Financial Times)
