Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a criticat decizia Statelor Unite de a impune sancțiuni împotriva companiilor implicate în proiectul gazoductului Nord Stream 2 în cadrul unui interviu acordat Der Spiegel, citat de agenția DPA.

Ursula von der LeyenFoto: Parlamentul European

Controversatul gazoduct ar urma să transporte gaz din Rusia către Germania, prin Marea Baltică. Opozanții proiectului susțin că acesta ar urma să ducă la creșterea dependenței Germaniei față de gazul rusesc, pe fondul tensiunilor dintre Moscova și Occident, potrivit Mediafax.

De asemenea, criticii susțin că statele din Europa de Est ar urma să fie afectate de construirea acestui gazoduct. Von der Leyen a recunoscut că proiectul are „o dimensiune politică” și că instituția pe care o conduce trebuie să protejeze interesele statelor membre din Europa de Est. „Pe de altă parte, Comisia Europeană respinge ferm sancțiunile împotriva companiilor europene care se implică în proiecte care respectă legea”, a spus aceasta.

Președintele american Donald Trump a promulgat luna aceasta legea prin care sunt impuse sancțiuni companiilor și țărilor implicate în proiectul gazoductului Nord Stream 2, care va lega direct Rusia de Germania. Sancțiunile vizează inclusiv companii care furnizează servicii de instalare a conductelor submarine, întrucât Washingtonul încearcă să oprească finalizarea conductei care ar urma să permită transportarea gazului rusesc spre Germania, pe sub Marea Baltică.

Scopul declarat al măsurii luate de congresmeni este acela de a contracara influența rusă în Europa, însă liderii europeni au îndemnat SUA să nu se amestece în politica energetică europeană. Oficialii americani consideră că gazoductul va crește dependența Europei de energia rusă, va spori veniturile Moscovei și va amplifica influența președintelui rus Vladimir Putin. Germania a acuzat Washingtonul de amestec în afacerile sale interne, iar oficiali din Rusia și UE au criticat și ei sancțiunile.