Procesul lui Donald Trump va fi o prioritate a Senatului la începutul lui 2020 în eventualitatea în care ”impeachmentul” președintelui american este aprobat de către Camera Reprezentanților săptămâna viitoare, a spus miercuri liderul senatorilor republicani, relatează AFP.

Donald TrumpFoto: White House

Comisia juridică a Camerei Inferioare, cu o majoritate democrată, trebuie să se reunească miercuri seară pentru a dezbate cele două acuzații reținute în procedura de destituire care îl vizează pe Donald Trump: abuz de putere și obstrucționarea bunei funcționări a Congresului.

Dacă va fi aprobată în Comisie, Camera Reprezentanților va putea să voteze în sesiunea plenară de săptămâna viitoare. Miliardarul va deveni atunci, cel mai probabil, al treilea președinte american din istoria Americii care va fi pus sub acuzare în Congres.

Senatul va fi atunci responsabil să determine dacă al 45-lea președinte al Statelor Unite ar trebui să fie destituit.

Pentru destituirea lui Donald Trump în Camera Superioară, democrații au nevoie de 60 de voturi din 100. Dar republicanii controlează 53 de locuri și rămân pentru moment fideli președintelui. ”Un proces în Senat va fi primul nostru subiect în ianuarie”, a declarat miercuri șeful senatorilor republicani, Mitch McConnell.

Acesta a reproșat democraților că s-au precipitat, stabilind ”cea mai puțin meticuloasă și cea mai injustă acuzație din istoria modernă”.

”Dacă Camera (reprezentanților) continuă pe acest drum distructiv și ne trimit articolele de punere sub acuzare, Senatul le va studia după Anul Nou și va efectua un proces corect”, a spus McConnel.

Democrații au deschis o anchetă de destituire după ce Donald Trump a cerut Ucrainei să îl investigheze pe Joe Biden, bine plasat pentru a-l confrunta la prezidențialele din 2020.

După mai bine de două luni de anchetă, opoziția l-a acuzat pe președinte că a abuzat de puterea sa pentru a-și atinge scopul, înghețând un ajutor militar crucial pentru Ucraina, care se află în conflict armat cu Rusia.

Citește și: