Cooperarea dintre Europa și China în ceea ce privește reducerea emisiilor cu efect de seră va fi "decisivă", potrivit declarațiilor de marți ale președintelui francez Emmanuel Macron, după ce administrația Trump a completat actele necesare pentru retragerea SUA din Acordul de la Paris, scrie Reuters.

Trump și MacronFoto: Flickr

Mișcarea recentă a SUA este primul pas formal dintr-un proces de un an pentru părăsirea pactului global privind lupta împotriva efectelor schimbării climatice, care face parte dintr-o strategie mai amplă a lui Trump de a reduce restricțiile birocratice din industria americană. Însă vine într-un moment în care oamenii de știință din mai multe țări solicită acțiuni rapide pentru evitarea celor mai grave consecințe ale încălzirii globale.

China și Franța și-au luat angajamentul, în timpul summitului G20 de anul acesta, să își actualizeze contribuțiile împotriva schimbării climatice, pentru ca acestea "să reflecte cele mai înalte ambiții posibile". Acordul de la Paris (2015) încurajează țările să își ia angajamente mai puternice, dacă sunt capabile să le susțină.

În timpul discursului său de la Shanghai, în cadrul unui eveniment comercial, Macron a afirmat că angajamentele trebuie întărite.

"Dacă vrem să respectăm acordul de la Paris, va trebui ca anul viitor să ne întărim angajamentele de a reduce emisiile și trebuie să confirmăm noile obiective pentru 2030 și 2050", a declarat președintele. "Cooperarea dintre China și UE în această privință este decisivă", a adăugat Macron.

Vorbind cu reporterii, un oficial din cadrul biroului prezidențial și-a exprimat regretul față de mișcarea Statelor Unite.

"Regretăm acest lucru, ceea ce face ca parteneriatul franco-chinez privind mediul și biodiversitatea să fie și mai necesar", a declarat oficialul, sub anonimitate.

"Textul care va fi semnat mâine include un paragraf legat de ireversibilitatea acordului." Macron și Xi urmează să aibă întâlnirea formală miercuri, în Beijing.