Un inginer acuzat că a folosit cel mai mare supercomputer din Rusia la un laborator nuclear secret pentru a mineri Bitcoins a fost condamnat la trei ani și trei luni de închisoare, relatează The Moscow Times.

HotNews.roFoto: Hotnews

Andrei Rybkin este unul dintre cei trei oameni de știință care vor fi condamnați pentru că au folosit supercomputerul de la muncă pentru a mineri bitcoin în orașul închis Sarov. Institutul Sarov, unde a fost făcută prima armă nucleară în 1949, este locul în care se află cele mai puternice supercalculatoare din Rusia.

”Rybkin a fost condamnat la trei ani și trei luni într-o colonie penală pentru toate infracțiunile”, a scris Interfax citând un purtător de cuvânt.

Tribunalul orașului Sarov l-a condamnat pe Rybkin pentru accesarea informațiilor de pe calculator în mod ilegal, încălcarea regulilor de operare a calculatorului și răspândirea de viruși dăunători. Cel de-al doilea cercetător a fost condamnat la patru ani cu suspendare, potrivit Interfax, iar luna trecută cel de-al treilea cercetător a fost amendat cu 7.000 de dolari în dosar. Grupul a produs o daună de 17.700 de dolari institutului de cercetare în timpul activităților lor în perioada mai-septembrie 2017.