Ankara a denunțat "un atac care depășește limitele" din partea președintelui francez Emmanuel Macron, care a criticat "declinul" statului de drept în Turcia și a vorbit despre modul în care aceasta a folosit migranții pentru a pune "presiune" pe UE, potrivit Le Figaro, citat de Rador.

Emmanuel MacronFoto: Wikipedia

"Atacul lui Macron asupra Turciei depăşeşte limitele", a declarat ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, pentru agenția oficială de știri Anadolu. "Eu îl compar cu un cocoș care cântă în timp ce picioarele lui sunt îngropate în noroi", a adăugat el.

Emmanuel Macron a declarat miercuri, în fața Consiliului Europei de la Strasbourg, că, la 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, drepturile fundamentale au fost puse în cauză în unele țări. El a citat apoi Turcia, "unde statul de drept este în declin, unde procedurile judiciare deschise împotriva apărătorilor drepturilor omului, jurnaliștilor, academicienilor trebuie să fie supuse vigilenței noastre".

Mevlut Cavusoglu a denunțat și declarațiile d-lui Macron cu privire la problema migrației. "Câți refugiați a lăsat Macron să-i intre în țară?", a reacţionat șeful diplomației turce, criticându-l pe președintele francez pentru primirea la Paris a milițienilor kurzi din Forțele Democrate Siriene (FDS), numiți "teroriști"de Ankara.

Turcia găzduieşte peste patru milioane de refugiați, inclusiv o mare majoritate a sirienilor, iar președintele Recep Tayyip Erdogan a amenințat la începutul lunii septembrie că va permite unui nou val să ajungă în UE, dacă nu va primi mai mult ajutor internațional. Ankara dorește crearea în Siria a unei "zone de securitate" unde aceştia s-ar putea întoarce. La Strasbourg, unei deputate elenă care a raportat o "nouă criză foarte mare" odată cu venirea a 20.000 de migranți în cele trei luni de vară, Emmanuel Macron i-a răspuns că este "pe deplin conștient de situaţia cu care se confruntă Grecia în prezent".

"Aveți perfectă dreptate să spuneţi că acesta este un mijloc de presiune din partea Turciei", i-a răspuns președintele francez, adăugând că nu crede că "răspunsul corect este să se renunțe la presiune" și să se solicite cooperarea cu Ankara. Dar, "în niciun caz, agenda noastră în Siria nu ar trebui să fie dictată de această presiune turcă", a conchis liderul francez.