Aplauzele furtunoase şi sentimentul de uşurare au întâmpinat în întreaga Europă verdictul Curţii Supreme britanice, conform căruia guvernul Boris Johnson a acţionat ilegal atunci când a suspendat parlamentul. "Mereu am gândit că într-un final binele va câştiga (şi răul va pierde)", a scris pe Twitter Enrico Letta, fost premier italian. "Despre asta se va vorbi ani, decenii, secole", s-a entuziasmat Carl Bildt, fost premier suedez, potrivit Financial Times, citat de Rador.
Europenii au reacţionat marţi pozitiv la veste nu pentru că ei cred că decizia Curţii va contribui la anularea Brexit-ului. În multe feluri, liderii UE s-au resemnat să-şi ia adio de la Regat, care de când a aderat la club, în 1973, a fost adesea un partener incomod.
Mai degrabă europenii au fost încântaţi să vadă Curtea Supremă zdrobind tentativa guvernului Johnson de a submina, în viziunea lor, democraţia parlamentară şi statul de drept în Regat. Ei o văd ca pe o decizie istorică ce luminează perspectivele democraţiei liberale atât în UE cât şi în Marea Britanie.
Cu cât s-a prelungit mai mult drama Brexit-ului, cu atât mai mult s-au îngrijorat europenii că Regatul riscă să adopte acel naţionalism iliberal şi populist care a capturat unele state UE.
Chestiunile legate de statul de drept constituie o problemă în Ungaria, Polonia şi România. Populismul de dreapta în varianta Johnson şi Nigel Farage e activ însă în Europa de Vest.
Pentru mulţi europeni este neliniştitor să creadă că Regatul, pe care ei au fost educaţi să-l admire ca pe un stâlp al democraţiei reprezentative moderate, s-ar putea transforma în ceva de genul Ungariei lui Viktor Orban sau al Italiei sub un guvern Matteo Slavini.
Sentimentul Europei că se află sub asediul unei forme maligne de populism anglo-american este cu atât mai puternic cu cât Casa Albă se află în mâinile lui Donald Trump, un preşedinte american care dispreţuieşte internaţionalismul liberal în general şi UE în special.
Toate acestea explică încântarea europeană provocată de decizia Curţii Supreme. Monica Frassoni şi Reinhard Bütikofer, copreşedinţi ai Partidului Verde european, au calificat decizia drept "o victorie monumentală pentru suveranitatea democraţiei parlamentare".
Europenii sunt totuşi prudenţi. Conservatorii dlui Johnson au un avans respectabil în sondaje faţă de Partidul Laburist condus de Jeremy Corbyn. Dl Corbyn este cel mai nepopular lider al opoziţiei britanice de după 1977.
Britanicii care ţin morţiş să vadă Brexit-ul concretizat vor vedea în dl Johnson o victimă a Curţii Supreme, un campion al poporului obstrucţionat de elita establishment-ului.
Europenii ştiu prin urmare că starea de spirit agitată a aproximativ jumătate din populaţia britanică, cea care a produs votul pentru Brexit din 2016 şi care s-a radicalizat în apelurile ei la o despărţire fără acord de UE, în nici un caz nu a dispărut.
Politica pe termen scurt a Brexit-ului va rămâne tensionată. Barbara Wesel, corespondenta postului public german Deutsche Welle, a scris: "Johnson este cel mai periculos politician care s-a mutat în Downing Street în [ultimele] decenii. El este flămând de putere, oportunist şi complet iresponsabil."
Jean-Dominique Giuliani, preşedintele grupului de reflecţie francez Robert Schuman Foundation, scrie că britanicii au fost în UE "dificili, egoişti, nestatornici, interesaţi de sine", "specialişti în blocaje" şi "inamici din interior".
Totuşi, vederile dlui Giuliani în privinţa dlui Johnson şi a miniştrilor lui sunt cu mult mai usturătoare. El îi califică drept "o sectă de ideologi extremişti" care se comportă mai degrabă ca nişte "derbedei din stradă" decât ca nişte aliaţi şi parteneri.
Dar până şi francezii au o febleţe pentru vecinii lor de peste Canal. Dl Giuliani încheie prin a lăuda Regatul, acel Regat non-Johnson, ca pe "o minunată ţară aliată şi un popor prietenos cu formidabile calităţi".
