A fost regina Elisabeta a II-a folosită de către Boris Johnson? Curtea Supremă, care a apreciat marți că suspendarea Parlamentului de către primul ministru a fost "ilegală", a plasat suverana într-o poziție cel puțin inconfortabilă, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Niciodată un prim ministru nu mai trebuie să trateze monarhul în acest fel", a comentat imediat fostul premier conservator John Major, unul dintre cei care au sesizat Curtea supremă.

"Este un moment îngrozitor pentru palatul" Buckingham, a tranșat Jonny Dymond, corespondentul BBC pentru afaceri regale, care a ridicat inevitabila întrebare: Ce rol rămâne astăzi pentru un monarh ereditar?

Lady Brenda Hale, președinta Curții supreme, cea mai înaltă instanță judiciară a țării, a estimat că cererea lui Boris Johnson de la sfârșitul lui august de a suspenda lucrările Parlamentului cinci săptămâni, până în 14 octombrie, în apropierea Brexitului, este "ilegală, nulă și neavenită".

Justiția scoțiană declarase deja ideea "ilegală", considerând că are "drept scop îngrădirea activității Parlamentului".

Ori, urmând procedura, regina de 93 de ani a aprobat rapid acordul privind suspendarea Parlamentului - după o simplă convorbire telefonică cu premierul, potrivit Curții supreme.

Câmp constituțional minat

Putea regina să spună nu? Nu, răspund constituționaliștii britanici, îi era imposibil să respingă cererea lui Boris Johnson. În realitate, este vorba de un adevărat câmp constituțional minat.

Un celebru ziarist politic din secolul al XIX-lea, Walter Bagehot, a rezumat astfel puterile reginei: "formulează avertismente, oferă încurajări și sfaturi".

Obligată de datoria de rezervă, regina trebuie să respecte, în calitate de șef de stat, o strictă neutralitate în plan politic și nu exprimă decât foarte rar opinia sa, în general de manieră voalată. Simbol al statului, ea a lăsat astfel să se înțeleagă că este împotriva independenței Scoției, înaintea referendumului din 2014.

De altfel, în privința Brexit regina a păstrat tăcerea.

Potrivit constituției nescrise a Regatului, legitimitatea sa decurge din voința poporului, încarnată de Parlament. Regina este cea care deschide și suspendă sesiunile Parlamentului.

"Cel mai rău lucru pentru palat și pentru regină este acest reflector asupra tuturor colțurilor întunecate ale Constituției britanice", analizează ziaristul BBC. "Timp de decenii, de secole, au domnit convenții și precedente și un acord nerostit de a nu împinge lucrurile prea departe. Boris Johnson a distrus totul", arată el.

Premierul și-a justificat decizia argumentând că are nevoie de timp pentru a-și pregăti lista de priorități politice, după recenta sa venire la putere - un program care este citit de regină în fața parlamentarilor în tradiționalul "discurs al Tronului".

Nimeni nu știe, evident, ce și-au spus regina și Boris Johnson - neales - în conversația de la finalul lui august.

Criticii premierului îl acuză că a mințit-o pe regină, ceea ce acesta a dezmințit, pentru a-și impune în forță calendarul: ieșirea Regatului din Uniunea Europeană în 31 octombrie, indiferent de costuri, cu sau fără acord de divorț.

Aceste evenimente i-au adus lui Boris Johnson comparația cu Oliver Cromwell, dictatorul regicid al războiului civil englez (1642-1660) care a dizolvat Parlamentul printr-o lovitură în forță în 1653.

După moartea sa, rămășițele lui Cromwell au fost dezgropate iar capul său a fost înfipt într-o suliță la Westminster.