Olandezii Ties Granzier, în vârstă de 20 de ani și Govert Charles Wilhelmus Jacob Sweep, de 21 de ani, au vrut să intre în interiorul Zonei 51, o bază militară secretă americană, de care se leagă multe teorii ale conspirației, inclusiv unele legate de extratereștri și de OZN-uri. Tinerii au fost prinși de autoritățile americane și arestați, scrie CNN.

HotNews.roFoto: Hotnews

Când au fost arestați pe data de 10 septembrie, ambii le-au spus polițiștilor că pot citi, scrie și vorbi limba engleză și că au văzut semnele de trecere interzisă la intrarea în zona păzită. Dar, cei doi au mai spus că vor să arunce o privire asupra instalației, conform spuselor poliției.

Granzier le-a mai spus oamenilor legii că face filmulețe pe care le postează pe Youtube. De altfel, autoritățile au găsit în mașina tinerilor un telefon, un laptop și o dronă.

Cei doi au pledat vinovați pentru faptul că au intrat ilegal în zonă dar și pentru că au parcat ilegal autovehiculul. Inițial cei doi au fost condamnați la un an de închisoare, însă această sentință a fost suspendată, iar băieții vor petrece în total trei zile în închisoare, dacă vor plăti joi, când vor fi eliberați, amenda de 2.280 de dolari.