În perspectiva unui Brexit fără acord, pe care nu îl exclude noul prim-ministru britanic, Boris Johnson, Irlanda îşi înmulţeşte avertismentele. Țara, care are o graniță terestră cu Regatul Unit și cu provincia sa Irlanda de Nord, dorește să mențină libera circulație după Brexit și se teme de consecințele negative pentru economia sa în cazul revenirii la o graniță terestră între cele două părți ale insulei, potrivit Le Monde, citat de Rador.

Leo VaradkarFoto: AGERPRES

Premierul irlandez, Leo Varadkar, a fost primul care a reacţionat la discursul lui Boris Johnson după preluarea mandatului, miercuri 24 iulie. El a afirmat că scopul declarat al lui Johnson - de a renegocia, până pe 31 octombrie 2019, acordul Brexit încheiat între Theresa May și Bruxelles - este "complet deconectat de lumea reală". De asemenea, Leo Varadkar a estimat că un Brexit fără acord ar putea duce la reunificarea Irlandei și la subminarea Regatului Unit. "În mod paradoxal, unul dintre lucrurile care ar putea să dăuneze foarte mult [Marii Britanii] este un Brexit dur, dar şi Irlandei de Nord, cât și Scoției", a spus el.

Boris Johnson cere UE un nou acord de divorț cu "abolirea" "plasei de siguranță irlandeze", o cerere considerată "inacceptabilă" de către negociatorul şef al UE, Michel Barnier. Această "plasă de siguranță", la care ţine Leo Varadkar, vizează să evite, după Brexit, întoarcerea controalelor la granița dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda.

"Oamenii care ar putea fi descriși ca naționaliști moderați sau catolici moderați, care sunt mai mult sau mai puțin mulțumiți de status quo, se vor gândi mai mult la o Irlandă unificată", în speranţa de a rămâne în UE, a avertizat el. "Și din ce în ce mai mult, veți vedea protestanți liberali, unionaliștii liberali care încep să se întrebe unde se simt cel mai mult acasă. În Regatul Unit care vorbește despre eventuala restabilire a pedepsei cu moartea și a unor astfel de lucruri? Sau în Casa comună europeană și în Irlanda?", a mai spus dl. Varadkar.

În 1998, semnarea Acordului din Vinerea Mare a încheiat trei decenii de "tulburări" în Irlanda de Nord, violențele dintre naționaliștii republicani (catolici), suporterii reunificării Irlandei și loialiștii unioniști (protestanți), susținători ai menţinerii în Coroana britanică. Irlanda se teme că, în cazul ieșirii din UE fără acord, reapariția unei frontiere terestre și a controalelor între Irlanda de Nord și Republica Irlanda vor provoca o renaștere a violențelor.