Nici identificare, nici revendicare. Poliția îl caută în continuare, duminică, 26 mai, pe autorul atacului cu un colet capcană care a făcut 13 răniți ușor la Lyon, vineri. Poliția a difuzat pe Twitter două noi fotografii ale pricipalului suspect în atacul comis în fața unei brutării de pe stradă Victor-Hugo, arteră pietonală comercială din centrul celei de-a doua metropole a țării. Aceste fotografii, de calitate medie, arată un bărbat pe bicicletă, cu un rucsac și o caschetă de culoare închisă, relatează France 24 citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

“Toate mijloacele” sunt “folosite pentru a ajunge rapid la identificarea și reținerea autorului faptelor”, a anunțat în fața presei la Lyon procurorul Republicii din Paris, Rémy Heitz, precizând că atacul nu a fost revendicat până acum.

Urme de ADN și de TATP

Au fost găsite urme de AND pe rămășițele coletului, potrivit unei surse apropiate de anchetă. Acest AND nu este repertoriat în Fișierul național al amprentelor genetice (FNAEG), a precizat o sursă apropiată de dosar, confirmând o informație din ziarul regional Le Progrès. Explozivul utilizat a fost TATP, un exploziv artizanal foarte instabil, care a fost folosit în atentatele din 13 noiembrie 2015 de la Paris.

“S-a făcut apel la martori prima dată vineri seară […] și mărturiile primite sunt în curs de studiere”, “sunt câteva zeci”, a declarat procurorul Republicii de la Paris într-o conferință de presă sâmbătă, la scurt timp după prânz.

Coletul capcană care conținea buloane, șuruburi și bile de metal, a fost depus vineri, 24 mai, la ora 17:26, în fața unei brutării de pe stradă Victor-Hugo, lângă gara Lyon-Perrache, de un bărbat pe bicicletă.

Potrivit primelor imagini, autorul purta bermude verde deschis, o cămașă verde închis cu mânecile suflecate până la cot, pantofi negri și un rucsac negru”, a arătat Rémy Heitz. Fața îi este parțial ascunsă de o caschetă de culoare kaki, ca și de ochelari de soare”, a precizat el.

“În prezent sunt folosite toate mijloacele pentru a ajunge repede la identificarea și reținerea autorului faptelor”, a susținut Rémy Heitz, care a precizat că “noi fotografii ale individului” vor fi “difuzate foarte curând”.

Mobilizarea a 90 de anchetatori și 30 de tehnicieni

Ancheta mobilizează “90 de anchetatori și 30 de tehnicieni ai poliției tehnice și științifice” asistați de “circa 20 de anchetatori din brigazile de căutare și intervenție locale”.

Secția antiteroristă a parchetului din Paris a fost sesizată din cauza “circumstanțelor comiterii faptelor, comise în plină zi într-un loc deosebit de frecventat, ca și din cauza modului de operare, folosirea unui dispozitiv exploziv care permitea afectarea unui număr mare de persoane”, a mai arătat procurorul din Paris.

Din 13 răniți ușor vineri, “11 au fost spitalizați și internați în trei spitale” și unele victime “trebuie să sufere o intervenție chirurgicală pentru extragerea schijelor”.

O anchetă în fagrant a fost deschisă pentru capetele de acuzare de “tentativă de asasinat în legătură cu o acțiune teroristă și asociere criminală de răufăcători teroriști”.