Cel puțin 11 persoane, majoritatea copii, au murit duminică în Yemen în urma unor raiduri aeriene desfășurate de coaliția condusă de Arabia Saudită, potrivit Ministerului Sănătății de la Sanaa, citat de Al Jazeera, scrie Mediafax. Youssef al-Hadrii, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, controlat de rebelii houthi, a declarat că 39 de persoane au fost rănite în urma atacurilor. El a declarat că cele mai multe dintre victime sunt elevi, uciși după ce mai multe case și o școală au fost bombardate.

Cel puțin 11 persoane, majoritatea copii, au murit în urma unor raiduri aeriene în YemenFoto: Al Jazeera

Potrivit Associated Press, care citează surse medicale locale, 13 pesoane au decedat și cel puțin 100 au fost rănite.

Coaliția condusă de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite a anunțat că atacul a vizat o bază militară a rebelilor houthi dintr-o suburbie a capitalei, Sanaa, însă nu a precizat și numărul victimelor.

Al Jazeera notează că raiduri ale coaliției conduse de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au loc frecvent în Yemen și au provocat moartea a mii de civili.

Războiul din Yemen, cea mai săracă țară arabă, a dus la moartea a mii de civili și a lăsat milioane de oameni în pragul foametei. Potrivit ONU, aproximativ 80% din populația de 24 de milioane de persoane a țării ar avea nevoie de ajutoare umanitare, iar 10 milioane de persoane riscă să fie afectate de foamete.