Kremlinul a încercat vineri să minimizeze un studiu oficial care detaliază de manieră foarte concretă extinderea sărăciei în Rusia, unde, spre exemplu, o treime din familii nu dețin mijloacele necesare pentru a-și cumpăra pantofi noi în fiecare an, scrie AFP.

Dmitri PeskovFoto: Agerpres/AP

Potrivit acestui studiu al serviciului federal pentru statistici Rosstat consacrat condițiilor de viață ale rușilor, 35% din familii nu își pot permite să cumpere două perechi noi de pantofi în fiecare an - una pentru iarnă, una pentru vară - pentru fiecare membru.

"Îmi este dificil să explic care sunt criteriile după care acest studiu sociologic a fost realizat. Nu reușesc să înțeleg de ce vorba de pantofi", a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Nu cred că putem analiza acest studiu din punct de vedere practic. Are mai degrabă un caracter academic", a apreciat el.

Studiul a fost foarte comentat într-un context de cădere a cotei de popularitate a lui Vladimir Putin după anunțul majorării vârstei de pensionare și a TVA. Aceste măsuri nepopulare au scos în evidență dificultăție cotidiene ale rușilor, ale căror venituri sunt foarte mici, în special în provincie, și scad de cinci ani.

Concluziile vin și în momentul în care statisticile oficiale sunt suspectate de cosmetizarea realității după trecerea Rosstat, agenție independentă, sub coordonarea ministerului Economiei.

Potrivit acestui studiu, efectuat anul trecut pe un eșantion de 60.000 de gospodării, 53% din familii nu dețin bani pentru a face față unor cheltuieli neprevăzute, precum repararea caselor sau cheltuieli medicale.

Jumătate dintre ele (49,1%) nu își pot permite să meargă în vacanță o săptămână pe an și un sfert nu pot invita prieteni pentru o aniversare sau de Revelion.

Peste o familie din cinci nu are bani pentru a cumpăra fructe în toate anotimpurile.

Kremlinul și-a atras furia internauților după comentariile lui Peskov.

"Incapacitatea de a cumpăra pantofi e un semn de mizerie. Kremlinul nu ar trebui să recurgă la demogogie și să arate încă o dată îndepărtarea de viața reală a oamenilor", a scris un internaut, pe site-ul Ria Novosti.