Deputații italieni au adoptat marți în unanimitate un amendament care incriminează "revenge porn", difuzarea de fotografii și înregistrări video erotice compromițătoare, scrie AFP.

Silvio Berlusconi (foto arhiva)Foto: Agerpres/Xinhua

Noua infracțiune va fi pasibilă de o pedeapsă de la 1 la 6 ani de închisoare și amenzi între 5.000 și 15.000 de euro.

Amendamentul, prezentat de grupul de opoziție Forza Italia (partidul de dreapta înființat de Silvio Berlusconi) face parte dintr-un proiect de lege intitulat "Cod roșu", care introduce modificări în codul de procedură penală în materie de protecție a victimelor violențelor domestice.

Un alt amendament prezentat de Liga, care preconiza castrarea chimică voluntară pentru autorii de violențe sexuale, a fost retras de partidul de extremă dreapta, după ce aliatul său de la guvernare M5S s-a opus ferm ideii, chiar dacă acest gen de legislație există în mai multe țări europene.