Președintele venezuelean Nicolas Maduro l-a catalogat pe președintele Braziliei drept ,,un Hitler al epocii moderne”. Declarațiile au fost făcute de Maduro la doar câteva zile de când Brazilia a recunoscut oficial liderul opoziției din Venezuela ca fiind liderul legitim al țării tot mai izolate pe scena internațională, informează Reuters.

Jair BolsonaroFoto: Wikipedia

Brazilia a recunoscut oficial sâmbătă că Juan Guaido, liderul Congresului venezuelean condus de opoziție, este președintele legitim al țării după ce Maduro a preluat cel de-al doilea mandat pe care mai multe țări îl condamnă ca fiind nelegitim.

,,Acolo avem Brazilia în mâna fasciștilor- Bolsonaro este un Hitler al erei moderne”, a spus Maduro în timp ce se adresa națiunii.

,,Haideți să îl lăsăm pe Bolsonaro pe mâna oamenilor minunați din Brazilia care vor lupta să aibă grijă de el”, a adăugat președintele Venezuelei.

Guaido a declarat că este dispus să preia președinția țării după ce liderii opoziției au declarat cel de-al doilea mandat al lui Maduro drept nelegitim. Alegerile din 2018 au fost boicotate masiv de populație, iar Maduro este acuzat că ar fi manipulat rezultatele electorale.

Guaido nu s-a autoproclamat președinte momentan.