UE sancţionează un serviciu din Iran / Teheranul acuză ţări europene că protejează "terorişti"

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 8 ianuarie 2019, 21:44 Actualitate | Internaţional


Mohammad Javad Zarif
Foto: Wikimedia Commons / Tasnim News Agency
Uniunea Europeană a blocat activele Serviciului iranian de informaţii şi a doi agenţi, în contextul în care Olanda a acuzat Iranul de asasinarea a doi disidenţi, iar Franţa şi Danemarca au denunţat o serie de comploturi iraniene în Europa, în timp ce Teheranul a acuzat UE că protejează "terorişti", relatează Mediafax.

"UE a decis impunerea de sancţiuni asupra Serviciului iranian de Informaţii după comploturi de asasinare pe teritoriul Europei. Este un semnal puternic că UE nu va accepta astfel de comportamente în Europa", a declarat Anders Samuelsen, ministrul danez de Externe, citat de agenţia Reuters.

Serviciile secrete iraniene sunt implicate în asasinarea a doi disidenţi pe teritoriul Olandei, au acuzat marţi autorităţile olandeze. "Autorităţile olandeze au indicii puternice că Iranul a fost implicat în asasinarea a doi cetăţeni olandezi de origine iraniană în Almere, în 2015, şi în Haga, în 2017. Aceste persoane erau opozanţi ai regimului iranian", a transmis marţi Stef Blok, ministrul olandez de Externe.

Într-o scrisoare comună, reprezentanţi ai Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Danemarcei, Olandei şi Belgiei au exprimat "preocupări grave privind probabila implicare a Iranului în activităţi ostile pe teritoriul UE".

"Iranul a fost informat că implicarea în aceste probleme este total inacceptabilă şi că aceste acţiuni trebuie să înceteze imediat; nu pot fi excluse noi sancţiuni", se arată în scrisoare.

Este prima dată când Bruxellesul decide impunerea de sancţiuni Iranului după anularea unor măsuri punitive în contextul semnării Acordului nuclear internaţional în 2015.

Administraţia islamică de la Teheran a reacţionat dur la decizia Uniunii Europene de a impune sancţiuni. "Decizia nu va absolvi Europa de responsabilitatea pentru adăpostirea teroriştilor", a declarat Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe.

"Naţiuni europene, inclusiv Danemarca, Olanda şi Franţa, adăpostesc membri ai MEK", a acuzat Zarif, referindu-se la grupul disident iranian Mujaheedin-e Khalq.

















1033 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Mdeah... (Marţi, 8 ianuarie 2019, 22:39)

    Nea Hoisan [utilizator]

    Cu scuzele de rigoare HN, apropos de limbaju-mi “plastic”, va rog sa creditati si acest comment liber, care, ca orice discurs liber, face bine natiunii. Deci: cand Trump le-a dat cu flit iranienilor, cum ca ie rai si asa si pe dincolo, europenii a zis ca Trump ie rau si bul.angiu... Si acuma? Hehe, viata ie o cur.va. Scuze Hotnews...
  • 0 (0 voturi)    
    Barboshii de la Teheran (Marţi, 8 ianuarie 2019, 23:12)

    un domn [utilizator]

    Se cred la ei acasa deoarece au invatat de la URSS!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version