Propaganda electorală va fi permisă atât în "ziua tăcerii", sau a liniştii electorale, cât şi în cea a alegerilor, potrivit unor modificări la Codul Electoral votate joi în parlamentul Republicii Moldova, informează Agerpres citând presa de la Chișinău.

Parlamentul de la ChisinauFoto: Agerpres

Totodată, în ziua alegerilor, propaganda electorală va fi interzisă doar în incinta secţiilor de votare şi pe o rază de 100 de metri distanţă de acestea.

Proiectul a fost elaborat de Comisia Juridică a parlamentului, în urma unei analize a cadrului legal care a stat la baza invalidării alegerilor din acest an pentru primăria Chişinăului, câştigate de liderul Platformei Dreptate şi Adevăr, Andrei Năstase.

Instanţele de la Chişinău au declarat nule alegerile municipale din 3 iunie, invalidând mandatul primarului ales, Andrei Năstase, din partea opoziţiei europene neparlamentare. La 25 iunie, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut hotărârea Curţii de Apel de la Chişinău în acest sens, provocând un val de proteste atât în republică, cât şi pe plan internaţional.