În noaptea de marți spre miercuri, Seimul polonez a adoptat fără îmbunătățiri proiectul legilor justiției elaborate de partidul Lege și Justiție. Legile sunt trimise acum la președinte pentru a fi semnate, potrivit Rador.

Luni după amiază, pentru modificările în Curtea Supremă s-a întrunit Comisia din Senat pentru Drepturile Omului, a Legalității și Petițiilor. După două ore de dezbateri furtunoase, legea a fost adoptată fără corectări.

Amintim că vineri seara, într-o atmosferă de scandal și cu împotrivirea opoziției, Seimul a adoptat amendamente la legile despre procuratură, Curtea Supremă, Consiliul Național al Magistraturii și despre instanțele generale. Toate propunerile opoziției au fost respinse, iar propunerile PiS acceptate.

Prevederile amendamentelor la legile despre Consiliul Național al Magistraturii și Curtea Supremă urmau să intre în vigoare la o zi după publicarea în Monitorul Oficial.

Amendamentul pregătit de PiS introduce modificări și în legea privind instanțele (tribunalele) generale. Prevede că judecătorul sau asesorul, căruia i s-au schimbat sarcinile sau a fost mutat la altă secție, va putea să se adreseze Consiliului Național al Magistraturii (are timp o săptămână). Decizia acestui organism va fi definitivă.

Vor fi modificări și în alegerile pentru tribunale. Oricine îndeplinește cerințele, va putea participa la aceste alegeri, dar nu mai mult de două concursuri. Judecătorul care s-a prezentat pentru concursul la Curtea Supremă, nu poate participa la concursul pentru instanța generală. S-a decis că judecătorii nu pot uni funcția de judecare cu realizarea unei funcții administrative în Ministerul Justiției sau în altă unitate subordonată acestuia.

Reiese din amendamente că vor fi măsuri mai dure în instanțele disciplinare. Când o instanță disciplinară permite tragerea la răspundere penală a unui judecător aflat la pensie, acesta pierde din retribuție de la 25 până la 50%. Aceste modificări au fost criticate de opoziție.

În timpul ședințelor adunărilor generale ale judecătorilor Curții de Apel și ale judecătorilor de circumscripții nu este nevoie de cvorum.

Partidul Lege și Justiție a retras una dintre modificările care i-au bulversat pe judecători – este vorba de principiul conservării componenței completului. În proiect era trecut că acest principiu nu este obligatoriu de la începutul până la sfârșitul cauzei, ci numai de la etapa de după ședința în care sunt informate părțile, adică după tragerea la sorți. Când au apărut acuzațiile că acesta este un semn că autorii vor să renunțe la principiul tragerii la sorți și să introducă posibilitatea efectuării schimbărilor în componența completului de judecată după tragerea la sorți, PiS a renunțat la acest amendament.

La majorări de venituri pot spera asesorii – în locul actualilor 76 zloți, vor primi 106 zloți pe zi. Un asesor poate primi și circa 10 zloți pentru deplasare.

În noile prevederi altfel va fi tratată problema cetățeniei duble a judecătorilor și asesorilor. Astăzi, judecătorul trebuie să renunțe la cetățenie sau pierde funcția. După schimbare, va putea să se adreseze Consiliului Național al Magistraturii să aprobe pronunțarea sentinței după renunțarea la cetățenie.