Angela Merkel a ajuns la un acord cu ministrul de Interne, Horst Seehofer, în privinţa unor măsuri de control al migraţiei

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 3 iulie 2018, 7:48 Actualitate | Internaţional


Angela Merkel si Horst Seehofer
Foto: Agerpres/EPA

Cancelarul german Angela Merkel a ajuns la un acord cu ministrul de Interne, Horst Seehofer, în privinţa unor măsuri pentru controul migraţiei după mai multe ore de discuţii. Germania va înfiinţa centre de tranzit de-a lungul graniţei cu Austria, de unde cei care au solicitat statut de refugiat într-un alt stat membru UE vor fi trimişi înapoi mult mai rapid, dacă statul respectiv va fi de acord, scrie BBC.

Seehofer a declarat că cele două partide conservatoare au ajuns la un acord pentru a preveni imigraţia ilegală, caz în care el nu îşi va da demisia, aşa cum avertizase iniţial.

Merkel a afirmat că s-a ajuns la un compromis bun.

Seehofer este liderul Uniunii Social Creştine (CSU), partidul aliat al Uniunii Creştin Democrate (CDU), conduse de Merkel.

„După discuţii intense între CDU şi CSU, am ajuns la un acord în privinţa prevenirii în viitor a imigraţiei ilegale de la graniţa dintre Germania şi Austria”, a declarat Seehofer la plecarea de la sediul din Berlin al CDU.

Oficiali importanţi din CSU au declarat că doresc să rămână la guvernare alături de CDU iar Merkel a fost susţinută de ambele partide la o sesiune parlamentară de luni, la care Seehofer nu a fost prezent.

Alexander Dobrindt, liderul grupului parlamentar al CSU, a declarat că „un destin comun îşi arată valoarea atunci când este pus sub presiune”. El a elogiat cei 70 de ani de unitate dintre cele două partide.

Premierul landului Bavaria, membrul CSU Markus Soder, a declarat: „Suntem pregătiţi pentru compromisuri” şi „Pentru noi, ieşirea de la guvernare nu este o variantă”.

Seehofer anunţase iniţial că intenţionează să demisioneze din rolul său de ministru de Interne dar şi din conducerea partidului pentru că este nemulţumit de acordul la care Merkel a ajuns cu liderii europeni privind migraţia.

Merkel a argumentat că acordul la care s-a ajuns cu Europa va avea acelaşi efect ca măsurile cerute de CSU de a trimite înapoi oamenii care au aplicat deja pentru azil într-un alt stat membru al UE, citeaza news.ro.



















1539 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Merkel number one (Marţi, 3 iulie 2018, 15:22)

    seby19 [utilizator]

    Mereu cade in picioare ca sa moara antimerkelistii de ciuda.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version