În jur de 600 de protestatari, majoritatea femei, au fost arestați joi în SUA după ce au organizat un miting non-violent într-o clădire de birouri a Senatului din Washington, informeazăThe Guardian. Aceștia protestau față de politica "zero toleranță" a lui Donald Trump față de imigranți și de separarea familiilor la frontieră.

Proteste in SUAFoto: Captura YouTube

Protestul a fost unul dintre mai multe demonstrații care au izbucnit în toată țara, reprezentând o "încălzire" pentru mitingurile care au fost anunțate pentru sâmbătă de Women's March și Center for Popular Democracy Action.

Femeile care au participat la protest au fost acoperite cu folii de aluminiu, o declarație privind așternuturile subțiri oferite persoanelor care se află la graniță.

Protestatarii au scandat "Aboliți Ice" și "Ne pasă!" - o lovitură la adresa Melaniei Trump, care a purtat o haină pe care era scris"Mie chiar nu-mi pasa, ție?", în timp ce se afla în vizită la un centru de detenție pentru imigranți din Texas.

Printre cei arestați s-a aflat și Pramila Jayapal, membră a Congresului Democrat din partea Seattle. Aceasta a declarat, prin intermediul unui videoclip postat pe rețelele de socializare, că s-a alăturat mișcării pentru a protesta față de "politica inumană, de toleranță zero a lui Donald Trump și a administrației sale - separarea familiilor la graniță și încarcerarea solicitanților de azil".

Jayapal mărturisește că este mândră că a fost arestată cu ceilalți sute de protestatari care credeau că "Statele Unite sunt mai bune decât atât" și că, în calitate de membru al Congresului, refuză "să-l lase pe Trump și administrația acestuia să facă în numele său ceea ce le fac copiilor". În fiecare zi circulă imagini ale copiilor imigranți care sunt despărțiți de părinți.

Printr-o declarație scrisă, Capitolul a anunțat că în jur de 575 de persoane au fost arestate, fiind acuzate de participarea la demonstrații ilegale, fiind eliberate ulterior.

Între timp, sute de persoane au protestat în fața unui tribunal federal din Texas și zeci de protestatari au oprit o întâlnire guvernamentală în Michigan - în semn de protest față de un contract încheiat cu Agenția de Imigrație și de punere în aplicare a ordinelor vamale (Ice). Opt persoane au fost, de asemenea, arestate în fața unei clădiri Ice din Oregon, care a fost închisă din cauza manifestațiilor continue.