Scandal de luare de mita in Bavaria. Primarul din Regensburg este in arest preventiv

de Dani Rockhoff     HotNews.ro
Luni, 23 ianuarie 2017, 12:24 Actualitate | Internaţional


Joachim Wolbergs
Foto: Arhiva personala
Rareori un primar german este dus dupa gratii. Iata ca acum se intampla si asta, in ce il priveste pe primarul din Regensburg. Joachim Wolbergs (SPD) a fost dus in arest preventiv, pe baza indiciilor ca acesta ar incerca sa influenteze martorii. Suspiciunea procuraturii, in ancheta deschisa in vara anului trecut, este de luare de mita. Wolbergs ar fi favorizat o anumita companie de constructii, la alocarea de fonduri bugetare pentru constructii imobiliare. Aceasta l-ar fi sprijinit, la randul ei, cu donatii de partid de peste o jumatate de milion de euro si reduceri de 80.000 de euro, la achizitia unor locuinte private ale politicianului bavarez.

Wolbergs a fost arestat miercuri, impreuna cu seful celei mai mari firme de constructii imobiliare din oras, Volker Tretzel, si fostul angajat si apropiat al acestuia din urma, Franz W., relateaza Spiegel online. Acuzatiile sunt de luare, dare de mita si complicitate la aceste infractiuni. In plus, suspectii ar fi incercat influentarea martorilor, iar in cazul lui Tretzel, ar fi existat chiar pericolul ca el „sa fuga”, sustragandu-se actului de justitie.

Desi inca nu s-a dat o sentinta judecatoreasca, cariera politica a lui Wolbergs e pe duca. Partidul social-democrat din Bavaria, care isi pusese mari sperante in politicianul de 45 de ani, s-a distantat de acesta. Chiar daca nu a facut-o pana acum, Wolbergs a spus ca va demisiona din functie, daca nu va reusi sa-si probeze nevinovatia, potrivit Frankfurter Rundschau.

„N-am fost niciodata in viata mea coruptibil”, a declarat el inainte de Craciun, adaugand ca nimeni nu a incercat vreodata sa-l cumpere. „"Sunt ferm convins ca am actionat intotdeauna corect", a precizat el.

Afirmatiile sale sunt contrazise de acuzatiile procuraturii, iar in presa au aparut detalii despre modul in care s-ar fi incasat mita. Aceasta ar fost virata in contul unei sectii „de cartier” a SPD, in transe mai mici de 10.000 de euro, plafon peste care sponsorizarile de partid trebuie facute publice.

Cateva detalii au trezit suspiciunea anchetatorilor. Totalul sumei depaseste cu mult uzantele sponsorizarii de partid la nivel de organizatie locala. Sectia Stadtsüden are doar 22 de membri si se pare ca ar fi fost reanimata tocmai in scopul strangerii de fonduri pentru campania de primar a lui Wolbergs.

Casiera acestei organizatii social-democrate din Regensburg este chiar sotia primarului, iar un fost angajat al firmei de constructii vizate a primit, toamna trecuta, un post de conducere la o societate imobiliara aflata in administratie locala de stat.

In apararea sa, Wolbergs spusese anterior ca este vorba de pure coicidente si ca, in cazul sau, se prevaleaza ferm de prezumtia de nevinovatie. El ar mai avea „o multime de planuri pentru oras”. Ramane de vazut daca aceste planuri vor deveni vreodata realitate, caci in cazul in care va fi nevoit sa-si dea demisia din functie, el a spus ca va pleca si din oras.

Wolbergs a preluat functia de primar in Regensburg, oras cu 150.000 de locuitori si al patrulea ca marime in Bavaria, in 2014. El a format o coalitie de guvernare locala „pestrita”, formata din SPD, Verzi, Liberali, Alegatorii Liberi si Pirati. Astfel, „tanara speranta” a social-democratilor bavarezi a pus capat unei neintrerupte guvernari locale a crestin-socialilor (CSU), decimati de conflicte interne.

Acum doi ani, capii SPD-ului l-au aclamat pe minunatul tanar care a spart monolitul politic crestin-social. Dupa scandalul anchetarii acestuia, laudele au amutit. Si totusi, pentru a minimaliza pagubele de imagine, social-democratii de la nivel federal s-au amestecat „in discutie” si au dispus virarea unei parti din sponsorizari la nivel central. Astfel s-a incercat evitarea unor amenzi pentru false declaratii referitoare la donatiile de partid.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5105 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Contagiunea P$D Loveste SPD (Luni, 23 ianuarie 2017, 12:26)

    un domn [utilizator]

    in fond aceeasi Marie cu alta palarie !
    • +9 (11 voturi)    
      Un socialist corupt e un pleonasm, (Luni, 23 ianuarie 2017, 12:49)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      inclusiv în Germania.

      Odată ce ideea de bază a socialiștilor este să administreze banii altora, corupția vine automat la pachet cu alocarea de fonduri publice.
      • +4 (6 voturi)    
        P$D = SPD= Ciuma Ro$hie ! (Luni, 23 ianuarie 2017, 13:00)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Harald

        este Lema !
  • +13 (13 voturi)    
    Bavaria pamant romanesc (Luni, 23 ianuarie 2017, 12:39)

    Telemacara [utilizator]

    Bavaria e Romania !
    • 0 (0 voturi)    
      Am vrea noi :) (Luni, 23 ianuarie 2017, 15:56)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui Telemacara

      Bavaria e cea mai bogată regiune din întreaga Uniune Europeană, nu doar din Germania.

      Iar când ajungi la frontieră, imediat după insemnele oficiale ale Germaniei e un panou oval mare și alb cu stema Bavariei, pe care scrie Freistaat Bayern (Statul Liber Bavaria)

      http://www.verkehrsrundschau.de/sixcms/media.php/4494/bayern_620.jpg
      • 0 (0 voturi)    
        PIB-ul CEL MAI MARE... (Luni, 23 ianuarie 2017, 17:39)

        schroedinger [utilizator] i-a raspuns lui Harald

        Il are Renania de Vest-Palatinat, iar dpv al pib-ului per capita pe primul loc este Hamburg, iar pe 2 este Bremen.
        Oricum, nu are mare importanta. Macar de ar fi si ROU la jumatatea Bavariei!
        https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_German_states_by_GDP
  • +12 (12 voturi)    
    Modelul German nu a prins in Romania (Luni, 23 ianuarie 2017, 12:44)

    Bogdan_100 [utilizator]

    Modelul Romanesc incepe sa prinda in Germania.
  • +4 (6 voturi)    
    Săracii (Luni, 23 ianuarie 2017, 14:08)

    Ursuletul de Plus [utilizator]

    Asta numesc ei "scandal"? :))
    • +2 (2 voturi)    
      Fără Ghiță și Coldea în Bavaria e mare plictiseală (Luni, 23 ianuarie 2017, 16:01)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui Ursuletul de Plus

      Nici un scandal ca lumea nu știu să pună la cale bavarezii ăștia. Și nici germană nu vorbesc prea bine, au dialectul lor răstit, gutural și se salută unul pe altul cu ”Doamne, Ajută!” (grüß Gott).
  • +3 (3 voturi)    
    acusi da o ordonanta sa se desfiinteze mita, (Luni, 23 ianuarie 2017, 15:00)

    ilex2013 [utilizator]

    si hotia in Bavaria...ca doar la Romanica asa se poarta ...
  • 0 (0 voturi)    
    Mita si politicienii (Luni, 23 ianuarie 2017, 22:21)

    minup [utilizator]

    Toti politicienii accepta mita mai mult sau mai putin transparenta. In unele tari mita nu afecteaza sistemul in alte tari mita saboteaza sistemul. mai rau decat mita este incompetenta. Un prost harnic face mai mult rau decat un hot destept.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by