Edward Snowden i-a cerut presedintelui american Barack Obama sa-l gratieze inainte de a parasi Casa Alba, in ianuarie 2017, apreciind ca dezvalurile sale au fost benefice pentru Statele Unite ale Americii, scrie AFP.

"Da, exista legi care spun anumite lucruri dar poate de aceea puterea are dreptul de a gratia - pentru exceptii, pentru lucruri care par ilegale dar daca le privim din punct de vedere moral, etic, cand privim rezultatele, apar ca necesare, vitale", afirma acesta, intr-o inregistrare video de 4 minute difuzata de cotidianul britanic The Guardian.

"Cred ca atunci cand oamenii privesc beneficiile, este clar ca din 2013 legile tarii noastre s-au schimbat. Congresul, tribunalele si presedintele, toata lumea si-a schimbat politica dupa aceste dezvaluiri. In acelasi timp, nu a existat nicio dovada publica potrivit careia cineva a avut de suferit", spune fostul consultant al serviciului secret National Security Agency (NSA), care a dezvaluit in urma cu trei ani amploarea spionajului electronic efectuat de americani.

Edward Snowden "trebuie sa revina in Statele Unite pentru a fi judecat de semenii sai si nu sa se ascunda in spatele unui regim autoritar. Pentru moment, el fuge de consecintele actelor sale", declara in aceasta vara Lisa Monaco, consiliera presedintelui Barack Obama in materie de securitate interna si de lupta impotriva terorismului.

Pus sub acuzare pentru spionaj in SUA, tanarul, care s-a refugiat in Rusia, risca pana la 30 de ani de inchisoare in tara sa.

Acesta a furat mai multe documente secrete cand a lucrat la NSA, una dintre cele mai inchise agentii de informatii din SUA, specializata in interceptarea comunicatiilor electronice.