Sute de mii de irakieni din Mosul si din jurul orasului ar putea fi nevoiti sa plece din cauza campaniei militare pentru recucerirea orasului de sub controlul Statului Islamic, a spus marti agentia pentru refugiati a ONU (UNHCR), citata de Reuters.

MosulFoto: Google Maps

"Credem ca in Mosul situatia dizlocarilor ar putea fi pe care sa se inrautateasca dramatic", a spus purtatorul de cuvant al UNHCR, Adrian Edwards, precizand ca agentia are nevoie de mai multe terenuri pentru tabere.

"Se preconizeaza ca impactul umanitar al ofensivei militare va fi enorm, pana la 1,2 milioane de oameni ar putea fi afectati", a adaugat el.

In tot Irakul, circa 3,4 milioane de omanei au fost deja fortati de conflict sa-si paraseasca casele, refugiindu-se in zone aflate sub controlul guvernului sau in regiunea kurda, la est de Mosul, oras care este capitala de facto a Statului Islamic.

Cu o populatie ce atingea la un moment dat 2 milioane, Mosul este cel mai mare oras aflat sub controlul gruparii in Irak si Siria.

Fortele irakiene si kurde se apropie treptat de orasul aflat la 400 km nord de Bagdad, ajutate de sprijin aerian si terestru din partea SUA.

Caderea Mosulului ar insemna infrangerea efectiva a Statului Islamic in Irak, a spus premierul Haider al-Abadi.

Armata irakiana inainteaza, luptand, in sus pe raul Tigru si mai are circa 60 de kilometri pana a ajunge la marginea Mosulului, in timp ce fotele kurde Peshmerga sunt la 30 km est de oras.