Reprezentantul republican Paul Ryan, 45 de ani, si-a confirmat joi candidatura la presedintia Camerei Reprezentantilor SUA, dupa ce a primit sprijinul unei mari parti a partidului republican, inclusiv din partea ultraconservatorilor, noteaza AFP si Agerpres.

"Sunt convins ca suntem gata sa avansam intr-o echipa unita. Si eu sunt gata si astept cu nerabdare sa devin +speaker+", a afirmat intr-o scrisoare catre colegii sai Paul Ryan, devenit de facto salvatorul republican dupa saptamani de neintelegeri.

Grupul republican isi va desemna candidatul in alegeri interne la 28 octombrie si cei 435 de membri ai Camerei - 188 democrati si 247 republicani - vor vota la 29 octombrie pentru a alege succesorul lui John Boehner, impins sa demisioneze de factiunea ultraconservatoare Tea Party.

Majoritatea republicana a Camerei a ramas fara lider dupa ce John Boehner si-a anuntat apropiata retragere si numarul doi al ei, Kevin McCarthy, a renuntat la 8 octombrie sa se prezinte din cauza ostilitatilor Tea Party.

Retragerea din cursa a lui Kevin McCarthy a aruncat grupul republican in confuzie, in lipsa unei personalitati capabile sa adune un partid profund divizat intre moderati si intransigentii Tea Party. Fractura a ramas deschisa din 2010.

"Speakerul" este al treilea personaj al Statelor Unite dupa presedinte si vicepresedinte, aminteste France Presse.

Foarte curtat, Paul Ryan a pus o conditie ca toate curentele, mai ales "Freedom Caucus" (grupul libertatii), sa-i sustina candidatura, ceea ce pare ca s-a intamplat joi seara.