Cancelarul german Angela Merkel a afirmat ca nu isi face "nicio iluzie" in ceea ce priveste acordul privind Ucraina incheiat joi la Minsk, subliniind ca exista in continuare "mari obstacole" de depasit pentru rezolvarea conflictului, scrie AFP.

"Avem acum o licarire de speranta", a spus Merkel, la Bruxelles, dupa terminarea negocierilor, potrivit unei declaratii transmise de serviciul sau de presa.

Dar "nu imi fac nicio iluzie, nu ne facem iluzii", a adaugat cancelarul.

"Vor exista inca mari obstacole in fata noastra" dar este "totusi o sansa reala de a face lucrurile sa avanseze spre bine".