Presedintele ucrainean Petro Porosenko a anuntat sambata ca planuieste sa-l intalneasca pe omologul sau rus Vladimir Putin, pentru a discuta despre conflictul armat din estul Ucrainei, la un summit prevazut la Milano saptamana viitoare, relateaza AFP.

"La Milano, ma voi intalni cu presedintele Federatiei ruse Vladimir Vladimirovici Putin", a declarat Porosenko in cursul unei vizite la Harkov, in estul Ucrainei. Kremlinul a evocat deja posibilitatea acestei intalniri la Summitul ASEM (Dialogul Asia-Europa), la care vor participa reprezentanti ai Uniunii Europene (UE) si ai mai multor tari asiatice, in perioada 16-17 octombrie.

Cancelarul german Angela Merkel, premierii italian Matteo Renzi si britanic David Cameron, dar si reprezentanti de rang inalt ai UE urmeaza sa participe, de asemenea, la aceasta intalnire, a adaugat presedintele ucrainean.

"Nu ma astept la negocieri usoare", dar "sunt optimist", a subliniat Porosenko.

Aceasta intalnire aminteste de cea de la 6 iunie, cand liderii francez, german, rus si ucrainean au discutat despre conflictul din Ucraina la marcarea a 70 de ani de la Debarcarea aliata in Normandia.

De atunci, Putin si Porosenko s-au mai intalnit la sfarsitul lui august, in privat, timp de peste doua ore, la summitul regional de la Minsk, in Belarus.

Kievul si Occidentul acuza Rusia ca furnizeaza armament greu separatistilor si ca a trimis trupe din armata rusa sa-i sustina pe rebeli in estul Ucrainei, acuzatii pe care Moscova le dezminte.