Popularitatea presedintelui Vladimir Putin in Rusia a atins un nou record in luna august, cu un nivel de satisfactie in randul populatiei de 87%, cel mai ridicat din ultimii sase ani, arata un sondaj publicat joi de centrul independent Levada, potrivit AFP.

Imagine lui Vladimir Putin de pe tricouriFoto: anyavanya.ru

Astfel, 87% dintre respondenti sustin activitatea presedintelui, o crestere de 22% fata de ianuarie. Numarul celor nemultumiti a scazut de la 34% in ianuarie la 13% in august.

Este cel mai ridicat nivel de popularitate atins de Putin de la razboiul ruso-georgian din 2008, cand popularitatea liderului rus se ridica la 88%.

Si popularitatea premierului Dmitri Medvedev a crescut la 71% in august, fata de 48% in ianuarie.

Sondajul a fost realizat in perioada 1-4 august pe un esantion de 1600 de persoane.