Presedintele Barack Obama, care se confrunta cu un al doilea mandat foarte dificil, apare in fruntea unei liste cu cei mai slabi lideri americani de dupa al doilea Razboi Mondial, potrivit unui sondaj publicat miercuri in SUA si citate de AFP.

Vladimir Putin si Barack Obama, in 2013Foto: Agerpres/AP

Aproximativ 33% dintre persoanele interogate il considera pe presedintele democrat, ales in 2008 si reales in 2012, drept cel mai slab lider american din ultimele sapte decenii. Circa 28% il evoca mai degraba pe predecesorul sau, republicanul George W. Bush (2001-2009), potrivit unui sondaj realizat de institutul de sondare al Universitatii Quinnipiac.

In schimb, 35% dintre respondenti, republicanul Ronald Reagan, care a condus Casa Alba in perioada 1981 - 1989, este considerat cel mai bun lider al Americii dupa 1945, in timp ce 18% opteaza pentru Bill Clinton iar 15% pentru presedintele asasinat John F. Kennedy.

Aproape 45% dintre americani considera ca SUA s-ar fi aflat intr-o stare mai buna daca republicanul Mitt Romney ar fi castigat alegerile prezidentiale in fata lui Obama, in timp ce 38% cred ca tara s-ar fi aflat intr-o situatie mai rea.

In mod traditional, presedintii se confrunta cu cele mai puternice critici atunci cand sunt inca in functiune, dar bilantul lor este adeseori reevaluat atunci cand pleaca de la Washington si se atenueaza disputele partizane.

George W. Bush, care era foarte nepopular la finalul celui de-al doilea sau mandat, cunoaste o crestere sensibila de popularitate in ultimii ani.

Sondajul arata ca doar 13% dintre americani il considera pe Richard Nixon, care a demisionat in 1974 in urma scandalului Watergate, drept cel mai slab presedinte si doar 8% cred acelasi lucru despre Jimmy Carter, al carui unic mandat din perioada 1981 - 1985 este adeseori criticat.

Sondajul Quinnipiac, efectuat in perioada 20 - 24 iunie asupra a 1.446 alegatori inregistrati, cu o marja de eroare de +/- 2,6 puncte procentuale, este in concordanta cu ale sondaje recente, care arata rate slabe de aprobare a politicii lui Barack Obama.

Sondajul mai arata ca 54% dintre alegatori cred administratia Obama nu are competente pentru a guverna, fata de doar 44% care cred invers. Doar 40% aproba gestiunea problemelor economice si 37% pe cea a afacerilor externe.