Un om de afaceri din China a cheltuit 30.000 de euro pentru a cumpara toate biletele de intrare in patru cinematografe din Beijing la lansarea, vineri, a filmului "Transformers", pentru a-i demonstra ca a gresit fostei sale prietene din facultate, care il parasise din cauza ca era sarac, scrie AFP.

"Eram atat de sarac incat nu puteam sa ne cumparam doua bilete de film", a scris acest barbat, identificat sub numele de Wang, pe contul sau de microblogging, adresandu-se fostei sale prietene.

"Cand ai plecat la Beijing, mi-ai spus ca nu voi progresa niciodata", a adaugat acesta, intr-un mesaj care a fost republicat de 110.000 de internauti.

"Obsedat de afirmatia ta, am muncit mult in ultimii sapte ani", a continuat Wang. "Iar astazi vreau doar sa-ti spun ca te-ai inselat in decizie".

Wang a promis ca va oferi biletele cumparate internautilor care ii vor republica cel mai bine mesajul adresat fostei sale prietene.