O majoritate a spaniolilor doreste un referendum asupra viitorului monarhiei, releva un sondaj publicat duminica de catre cotidianul El Pais, la aproape o saptamana dupa ce regele Juan Carlos a anuntat ca renunta la tron in favoarea fiului sau, Printul Felipe, potrivit Mediafax.

In total, 62% dintre persoanele intervievate cred ca este necesara organizarea unui referendum "la un moment dat sau altul" cu scopul de a decide daca Spania este necesar sa ramana o monarhie sau sa redevina republica, potrivit acestei anchete efectuate de catre Institutul Metroscopia dupa anunt.

Imediat ce s-a aflat vestea, pe 2 iunie, zeci de mii de opozanti ai monarhiei au manifestat peste tot in Spania, reclamand un referendum si instaurarea celei de-a treia Republici.

Numeroase manifestatii au avut loc sambata, la care s-a strigat "Spania, maine, va fi republicana".

Printul mostenitor Felipe, in varsta de 46 de ani, urmeaza sa depuna juramantul in urmatoarele zile - probabil pe 19 iunie - in fata membrilor celor doua Camere ale Parlamentului. Mai intai Camera Deputatilor, iar apoi Senatul, vor adopta legea care permite abdicarea lui Juan Carlos.

Rezultatul acestui vot nu constituie nicio surpriza in privinta monarhiei. Partidul Popular (dreapta), care guverneaza Spania, si Partidul Socialist, cea mai importanta forta a opozitiei, insumeaza peste 80% dintre mandatele din Parlamentul ales in 2011.

Insa, in ultimii trei ani, criza economica si scandalurile care au afectat finalul domniei lui Juan Carlos i-au diminuat totodata popularitatea, iar monarhia nu a fost ocolita de pierderea increderii in institutii.

In cazul in care ar fi organizat un referendum, 49% dintre spanioli ar alege ca forma de guvernamant monarhia, cu Felipe ca rege, iar 36% se declara in favoarea unei republici, potrivit sondajului.

A Doua Republica spaniola, proclamata in aprilie 1931, a fost anihilata in 1939 de catre dictatura lui Francisco Franco, dupa trei ani de razboi civil. Monarhia a fost restabilita dupa moartea lui Franco, la 20 noiembrie 1975.

Juan Carlos, care a urcat pe tron atunci, si-a construit legitimitatea conducand tranzitia tarii catre aprobarea in 1978, prin referendum, a Constitutiei care a stabilit fundamentele Spaniei democratice.

Sondajul publicat duminica a fost efectuat pe un esantion reprezentativ de 1.000 de persoane, in perioada 4-5 iunie.