Contractul prin care Franta se obliga in 2011 sa livreze Rusiei doua nave de razboi Mistral devine o mare problema in contextul atitudinii tot mai agresive a statului condus de Putin. Franta ar trebui sa plateasca penalitati mari si s-ar putea pierde si locuri de munca daca s-ar rupe contractul, iar daca totul va merge inainte, Rusia va obtine tehnologie militara de la o tara NATO. Problema este mare si arata impotenta UE fata de miscarile agresive ale Rusiei in Ucraina, scrie The New York Times care relateaza subiectul pe larg. Ironia sortii face ca una dintre nave sa se numeasca Sevastopol, oras pe care rusii l-au anexat.

Acordul prin care Rusia achizitiona de la Franta doua nave de razboi Mistral a fost semnat pe 17 iunie 2011 si data a ramas relevanta fiindca era prima data cand Rusia cumpara tehnica militara fabricata in strainatate, in cele doua decenii de la caderea Uniunii Sovietice.

Proiectul, sustinut de presedintele francez de la acea vreme, Nicolas Sarkozy, a generat critici din partea Washingtonului, a statelor baltice si a tarilor membre NATO, precum si a Georgiei.

Criticile au venit si fiindca Franta va face si un transfer de tehnologie catre rusi, va face training marinarilor din Federatia Rusa si va furniza si mentenanta, contractul fiind mult mai detaliat decat pare la prima vedere.

Acum, la santierele din St Nazaire s-a instalat o stare de tensiune fiindca viitorul contractului este incert si ingrijorarea este starea ce caracterizeaza intregul efectiv al companiei sud-coreene STX France (la care statul francez are 33% din actiuni),

Prima dintre cele doua nave - numita Vladivostok - este aproape gata si ar trebui livrata rusilor in sase luni, deja sosind marinari rusi care sa fie pregatiti sa utilizeze noua nava.

Contractul de 1,2 miliarde euro a fost salutat de cei 2.200 de muncitori care erau linistiti ca vor avea de lucru si job-urile sunt in siguranta. In 2011 Rusia era privita de francezi ca partener al NATO, nu ca inamic, iar situatia de acum este complicata fiindca una dintre cele mai importante tari NATO furnizeaza tehnologie militara de ultima ora exact Federatiei Ruse cu care relatiile au devenit glaciale.