¬Doi opozanti au fost raniti joi, la Kiev, dintre care unul grav, in urma exploziei unui colet-capcana, a anuntat Politia, potrivit Mediafax. Un barbat tocmai deschidea un colet pe care scria "medicamente" si care facea parte dintre numeroasele donatii primite la sediul Casei Sindicatelor, transformate in cartierul general al opozitiei. Explozia i-a smuls mana si l-a ranit la nivelul fetei, a anuntat politia, citand un medic de la spitalul la care barbatul a fost internat.

Aceeasi explozie a atins si un adolescent, in varsta de 15 ani, producandu-i arsuri la nivelul ochilor. Tanarul a fost si el spitalizat.

Un purtator de cuvant al organizatiei contestatare Euro-Maidan, Anatoli Vedmid, a declarat pentru presa ca politia nu a fost autorizata sa inspecteze locul unde a avut loc explozia, la etajul cinci al cladirii.

"Avem motive sa ne ferim de politie, care reprezinta puterea executiva", a declarat el, citat de Ukrainska Pravda. Vedmid a adaugat ca opozantii dispun de mijloace in vederea efectuarii propriei anchete si ca verifica pachetele care le sunt trimise.