Dupa scandalul Jerome Cahuzac, care a provocat un seism politic in Franta, guvernul de la Paris a prezentat miercuri masurile care isi propun sa moralizeze viata politica, operatiunea "maini curate" a la francaise, dupa cum scrie agentia AFP.

Consiliul de ministri a examinat trei proiecte de lege, dintre care unul intareste de o maniera spectaculoasa arsenalul luptei impotriva fraudei fiscale si a delicventei economice si financiare.

Socul provocat de confirmarea faptului ca fostul ministru al Bugetului Jerome Cahuzac detinea un cont in strainatate, a slabit un guvern aflat deja in dificultate din cauza situatiei economice si sociale l-a determinat pe presedintele Francois Hollande sa promita in 10 aprilie o "lupta implacabila impotriva derivelor generate de bani, cupiditate si finantele oculte".

Publicarea averilor tuturor ministrilor in 15 aprilie a fost primul pasa in aceasta operatiune "mainile curate", criticata de opozitie, care acuza o "Republica a suspiciunilor" si o diversiune pentru a ascunde responsabilitatea executivului in scandalul Cahuzac.

Reformele prezentate in Consiliul de ministri impun obligativitatea declararii averilor pentru 12.000 de persoane: membri guvernului, parlamentarii nationali si europeni, principalii responsabili ai executivelor locale, membrii cabinetelor ministeriale, directorii institutiilor publice.

Nerespectarea acestei obligatii ar putea antrena o pedeapsa cu inchisoarea pana la cinci ani de inchisoare.

De asemenea, se va interzice practica ce consta in angajerea unui responsabil public de catre o intreprindere cu care a avut conexiuni in practicarea exercitiului public.

In ceea ce priveste lupta antifrauda, Francois Hollande a anuntat infiintarea unui parchet financiar cu competenta nationala, care va avea ca "brat armat" o politie fiscala cu "puteri extinse de ancheta".