Ministerul britanic al Apararii a confirmat ca pe perioada Jocurilor Olimpice va fi instalat in Londra un dispozitiv sonic ce ar putea fi folosit pentru a transmite mesaje sonore la distante mari sau pentru a emite o unda sonora ce induce durere, informeaza BBC News.

Dispozitivul Acustic cu Raza Lunga (LRAD) este de fabricatie americana iar producatorul neaga ca ar fi o arma. Ministerul britanic al Apararii a declarat, de asemenea, ca va fi folosita "in principal optiunea de megafon".

Un purtator de cuvant al Corporatiei LRAD a explicat ca acesta este un "sistem eficient de comunicare pe distante lungi care transmite mesaje foarte clare, in mai multe limbi, instructiuni si avertismente pe distante de pana la 3.000 de metri pentru a rezolva pasnic situatii incerte".

Unda sonora emisa de dispozitiv poate fi directionata cu mare precizie. Unele versiuni ale LRAD sunt capabile sa produca sunete asurzitoare de 150 de decibeli. Dispozitivul pentru Olimpiada poate, de asemenea, sa emita avertismente verbale, precum ordine de dispersare, au explicat autoritatile.

Corporatia LRAD a vandut astfel de modele si Armatei Americane pentru a fi folosite in Irak pentru controlul multimilor. Dispozitivul se gaseste si in dotarea Fortelor Aeriene si Navale Americane, precum si in dotarea politiei din mai multe tari.

"In cadrul contributiei armatei la efortul de securitate condus de politie, pentru a asigura siguranta Jocurilor, fortele armate vor folosi o gama larga de echipamente", a declarat un purtator de cuvant al Ministerului Apararii.

"Acestea includ LRAD, care va fi instalat in timpul Jocurilor Olimpice pentru a fi folosit in primul rand ca megafon, in cadrul masurilor de control maritim pe Tamisa", a adaugat reprezentantul armatei.