Curtea Suprema iraniana a anulat pedeapsa capitala pronuntata impotriva unui cetatean de origine iraniano-americana, acuzat de actiuni de spionaj pentru CIA, si a dispus rejudecarea procesului, relateaza BBC. Judecatorii considera ca verdictul impotriva lui Amir Mirzai Hekmati "nu este complet", potrivit unui purtator de cuvant judiciar.

Hekmati a fost condamnat in luna ianuarie pentru "cooperarea cu o natiune ostila, de spionaj in favoarea CIA si de incercarea de a implica Iranul in acte de terorism". SUA a cerut Iranului eliberarea acestuia si a insistat ca acuzatiile aduse lui Hekmati sunt "pur si simplu false".

Familia cetateanului de origine iraniano-americana, care traieste in Arizona, sustine, de asemenea, ca acuzatiile sunt false si ca Hekmati a fost anul trecut in Iran pentru a-si vizita bunicii.

Procurorii iranieni au aratat, anul trecut, ca Amir Mirzai Hekmati, fost puscas marin, s-a instruit in bazele americane din Afganistan si Irak inainte de a fi trimis in Iran, unde este judecat pentru presupusele actiuni de spionaj in favoarea CIA. Procurorii sustin, de altfel, ca agentii iranieni l-au surprins pe Mirzai Hekmati intr-o baza aeriana americana din Afganistan.

In luna decembrie, tanarul a recunoscut ca este parte a unui complot pentru a se infiltra in serviciile secrete iraniene. El a mai recunoscut, in timpul unui proces, ca ar fi avut legaturi cu CIA, insa nu a intentionat niciodata sa faca rau Iranului.