Parlamentul bulgar a adoptat joi, in prima lectura, o lege privind confiscarea bunurilor, care sanctioneaza imbogatirea inexplicabila si isi propune sa descurajeze criminalitatea organizata si coruptia, relateaza AFP.

Atunci cand legea va intra in vigoare, confiscarea averilor va fi posibila la sfarsitul unei proceduri civile, fara a mai astepta intrarea in vigoare a verdictului pentru activitati criminale, asa cum este cazul in prezent. Proprietatea va fi "inghetata" in etapele instructiei penale pentru a preveni eventuala sa instrainare.

Adoptarea acestei legi a fost incurajata in ultimul raport al Comisiei Europene din 8 februarie, extrem de critic la adresa progreselor inregistrate de Bulgaria in lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii organizate.

Legea prevede examinarea originii bunurilor suspecte si achizitionate in ultimii zece ani si confiscarea lor in cazul in care se constata un decalaj mai mare de 250.000 leva (128.000 euro) intre valoarea acestora si veniturile declarate.

O recomandare facuta de Bruxelles, prin care se solicita verificarea averilor inaltilor functionari si a liderilor politici nu a fost, in schimb, luata in seama.

Opozitia liberala a afirmat ca aceasta legislatie deschide calea persecutarii adversarilor politici si a oamenilor politici care se opun puterii.