Actorul Jerry Seinfeld, unul dintre creatorii și totodată protagonistul serialului TV "Seinfeld", care va asista în curând la premiera lungmetrajului său de debut, intitulat "Unfrosted", susține că „industria cinematografică s-a încheiat”, iar filmul a fost înlocuit de „confuzie”, informează revista Variety, potrivit Agerpres.

Jerry Seinfeld Foto: Larry Marano / Shutterstock Editorial / Profimedia

Produsă de Netflix, această comedie cu o distribuţie plină de vedete este o relatare fictivă despre crearea prăjiturilor Pop-Tarts. Într-un interviu acordat revistei revistei GQ, Jerry Seinfeld a reflectat asupra experienţei sale de a se lansa pentru prima dată în cinematografie şi atât de târziu în cariera sa.

"A fost ceva total nou pentru mine. Credeam că făcusem deja nişte chestii interesante, dar ele nu semănau deloc cu modul în care lucrează aceşti oameni. Sunt atât de serioşi! Nu au nicio idee că industria cinematografică s-a încheiat. Nu au nicio idee", a spus el.

Invitat să dezvolte această idee într-o notă mai serioasă, Jerry Seinfeld a continuat astfel: "Filmul nu mai ocupă vârful în ierarhia socială şi culturală pe care l-a ocupat în cea mai mare parte a vieţii noastre. Când apărea un film, dacă era bun, mergeam cu toţii să îl vedem. Cu toţii discutam despre el. Menţionam replici şi scene care ne plăceau. Acum trecem printr-un fel de jet al unui furtun de apă, încercând doar să vedem prin el".

Deci, ce a înlocuit filmul, dacă acesta a fost înlocuit cu ceva? "Depresia? Starea de indispoziţie? Aş spune confuzia. Dezorientarea a înlocuit industria cinematografică", a răspuns el. "Toată lumea pe care o cunosc în showbiz, în fiecare zi, se întreabă: 'Ce se întâmplă? Cum reuşeşti să faci asta? Ce ar trebui să facem acum?"".

"Am făcut destule lucruri încât să am acum un bun al meu, care este mai valoros decât a fost vreodată", a spus Jerry Seinfeld, vorbind despre cariera sa în afara industriei cinematografice, care este mai confuză. "Stand-up este ca şi cum ai fi un dulgher şi toată lumea are nevoie de un tip care se pricepe la lemn... Sunt copaci peste tot, dar pentru a face o masă frumoasă, nu este atât de uşor. Aşadar, metafora este că, dacă ai un bun meşteşug şi o bună măiestrie, eşti oarecum impenetrabil la capriciile industriei".

"Publicul se îndreaptă acum în număr mare spre stand-up pentru că este ceva ce nu se poate falsifica", a adăugat el. "Este ca o platformă de scufundări. Poţi spune că eşti un scafandru de platformă, dar în două secunde putem vedea dacă eşti sau nu eşti aşa ceva. Asta este ceea ce le place oamenilor la stand-up. Ei pot avea încredere în el. Orice altceva este fals".

Ce spune Jerry Seinfeld despre serialul care l-a făcut miliardar

Sitcomul „Seinfeld” s-a dovedit a fi unul de durată, mult dincolo de debutul său din 1989, generând ulterior alte tipuri de venituri chiar și atunci când peisajul televiziunii americane s-a schimbat. Asta face, în parte, ca averea netă a comediantului să atingă un miliard de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Jerry Seinfeld a apărut recent în ultimul episod al serialului HBO "Curb Your Enthusiasm" al lui Larry David. Cei doi artişti au fost co-creatori ai legendarului sitcom "Seinfeld" şi s-au reunit în finalul serialului "Curb Your Enthusiasm" pentru a comenta controversatul final al popularului lor sitcom, în care personajele principale au ajuns la închisoare.

O mulţime de oameni i-au reproşat lui Jerry Seinfeld de-a lungul anilor felul în care s-a încheiat serialul "Seinfeld", iar el a recunoscut în interviul acordat revistei GQ că finalul l-a deranjat şi pe el "un pic" în toţi aceşti ani.

"Nu cred în regrete. Este arogant să crezi că ai fi putut face ceva diferit. Nu se poate. De aceea ai făcut ceea ce ai făcut. Dar eu, Jeff Schaffer şi Larry stăteam pe aici şi vorbeam despre finalurile unor seriale TV şi despre care ni se păreau că au fost grozave. Eu cred că 'Mad Men' a fost cel mai bun. Multor oameni le place cel din 'Bob Newhart'. Cel al serialului 'Mary Tyler Moore' a fost OK. 'Mad Men' a fost cel mai bun moment final al unui serial TV pe care l-am văzut vreodată. Atât de satisfăcător. Atât de amuzant. Şi ei mi-au spus că au stat şi s-au uitat la finalul din 'Seinfeld', încercând să-şi dea seama ce nu a mers bine. Şi evident că era vorba despre scena finală, care i-a lăsat pe protagonişti în celula de închisoare", a dezvăluit Jerry Seinfeld.

Filmul "Unfrosted" va fi difuzat pe platforma de streaming Netflix începând cu data de 3 mai.