Regizorul Nicolas Roeg, autorul filmelor Don't Look Now și Performance, a murit la vârsta de 90 de ani, informează BBC. De-a lungul unei cariere de șase decenii, Roeg s-a făcut remarcat pentru stilul regizoral original și controversat.

HotNews.roFoto: Hotnews

În 1973, thriller-ul său psihologic Don't Look Now a stârnit controverse datorită scenelor explicite de sex. Roeg a regizat și drama Performance cu Mick Jagger și filmul SF The Man Who Fell To Earth cu David Bowie.

Dincolo de orginalitatea sa, experiența cinematografică de la începutul carierei a contribuit la o calitate vizuală uimitoare a operei sale. Roeg a reușit adesea să îi exaspereze pe critici și era recunoscut ca fiind destul de dur cu actorii.

De asemenea, îi plăcea să se joace cu timpul și secvențele cinematografice, seducându-și publicul.

Născut în 1928, în nordul Londrei, și-a început munca în industria cinematografică făcând ceai la Studiourile Marylebone. Debutul regizoral a venit în 1970 când a filmat Performance, alături de regizorul Donald Cammell. Scenele explicite de violență și consum de dorguri au făcut ca lansarea filmului să fie amânată doi ani.