VIDEO Cristian Mungiu si Steven Spielberg, parodiati intr-o emisiune de satira de la postul tv francez Canal+

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 16 mai 2013, 13:51


Spielberg si Mungiu, parodiati
Foto: Captura Youtube.com
Regizorii Cristian Mungiu si Steven Spielberg au fost parodiati intr-o emisiune de satira cu marionete, "Les Guignols de l'Info", difuzata de postul de televiziune francez Canal+, miercuri seara, anunta Mediafax. Cristian Mungiu face parte din juriul Festivalului de Film de la Cannes, care a debutat miercuri seara, pe Croazeta. Juriul acestui festival prestigios este prezidat de cineastul american Steven Spielberg.



Editia de miercuri seara a emisiunii de satira cu marionete "Les Guignols de l'Info" a inceput printr-o serie de ironii la adresa incidentelor recente din piata Trocadero din Paris, la adresa fotbalistului englez David Beckham, a sefului Politiei din Paris, a patronului arab al clubului de fotbal PSG, dar si la adresa printului Albert al II-lea de Monaco, despre care realizatorii acestei emisiuni au spus ca "este balbait".

Au urmat cateva scene in care au fost parodiate trei nume mari de la Hollywood - George Clooney, Clint Eastwood si Jack Nicholson -, iar in minutul al saselea a fost prezentata scena dedicata Festivalului de Film de la Cannes, in care Steven Spielberg este prezentat sosind pe Croazeta pe o bicicleta si avandu-l ca sofer pe extraterestrul E.T.

A urmat scena cu Cristian Mungiu si Steven Spielberg. In aceasta scena, regizorul roman ii cere lui Spielberg o camera de filmat, spunand ca nu are bani sa o cumpere. In plus, marioneta care il reprezinta pe Mungiu spune ca tatal sau este in inchisoare, mama lui este bolnava si el trebuie sa aiba grija de un bebelus.



"Les Guignols de l'Info", denumita uneori doar "Les Guignols", este o emisiune de televiziune franceza de satira, cu marionete, difuzata incepand din 29 august 1988 pe postul Canal+. Parodie a unui buletin de stiri de televiziune, aceasta emisiune reprezinta o caricatura a lumii politice, a actualitatilor din mass-media, a celebritatilor, a societatii franceze in special si a lumii intregi in general.

Cea de-a 66-a editie a Festivalului de Film de la Cannes a debutat miercuri seara, cu proiectia mult asteptatului lungmetraj "Marele Gatsby", o ecranizare spectaculoasa a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, in care Leonardo DiCaprio joaca rolul principal.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5670 vizualizari

  • +9 (9 voturi)    
    DI CAPRIO ÎN „MARELE GATSBY” ? (Joi, 16 mai 2013, 14:16)

    pointless man [utilizator]

    Nonsens ! Pe lîngă Robert Redford este atît de inexpresiv... Dar asta e cinematografia americană - înmulțim apa sfințită pînă devine apă chioară.
  • +17 (19 voturi)    
    Satira (Joi, 16 mai 2013, 14:20)

    TudorSerban [utilizator]

    Cand o sa pricepeti ca emisiunea asta cu asta se ocupa. Fac glume cu stereotipuri. Si stereotipul romanului in Franta este de cersetor. La fel cum stereotipul belgianului in Romania este de pedofil. Am vazut chestia cu belgianul pedofil de o mie de ori la noi. Cum ar fi sa sara belgienii si sa ne acuze de sovinism ca anumite emisiuni sau artisti comici au folosit stereotipul asta in glume?

    Din pacate sindromul asta de victimizare este alimentat la greu de presa romaneasca. Si aici ma refer si la hotnews cu stirea asta, care, desi prezentata oarecum neutru, nu are alt scop decat a declansa complexul de inferioritate al romanului de-toti-persecutat.
    • 0 (6 voturi)    
      asa (Joi, 16 mai 2013, 14:59)

      Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui TudorSerban

      ziceam si eu..de ce sa pui un articol cand realiatea e ca suntem cersetorii si hotii Europei..
  • +5 (7 voturi)    
    Les Guignols (Joi, 16 mai 2013, 14:33)

    the [utilizator]

    au facut bancuri discutabile si pe seama presedintilor, de la Mitterand pana la Hollande, prim ministrilor, mai marilor lumii ... in teorie, Mungiu ar putea fi "onorat" ca are marioneta la Guignols ...

    in practica, este mai mult decat enervant ca bancurile pe socoteala tiganilor navetisti din Romania se extind in mod neplacut si penibil la toate categoriile de cetateni romani ...

    NB pentru politically corecti = asum formula "tigani", fie doar si ca traducere corecta si literara din franceza ... !
    • +4 (6 voturi)    
      Dar faci acelasi lucru :) (Joi, 16 mai 2013, 16:28)

      XXIstCentury [utilizator] i-a raspuns lui the

      Cred ca si pentru tiganii cinstiti si integrati in societate este enervant sa vada cum comportamentul coetnicilor lor neintegrati le creaza si lor nume rau. :)
      Adevarul e ca se extinde perceptia si din cauza ca la noi e asa cum e. Adica, daca Romania ar fi fost o tara cu o coruptie mai putin raspandita, si, in consecinta, spitale OK, scoli OK, case racordate la apa curenta, cu WC-uri in casa etc., altfel ar fi fost perceptia - ar fi zis eventual ca suntem rasisti si nu ii integram si pe ei, nu ca suntem toti cersetori.
      Pe cand asa ... vad cersetorii respectivi, in numar mare, la ei in tara; iar daca se intereseaza un pic de tara din care au plecat acestia, pot vedea, in Romania secolului XX1: drumuri neastfaltate INCLUSIV IN BUCURESTI; un numar imens de case cu WC-uri in curte ; spitale murdare, in care trebuie sa iti aduci medicamentele de acasa etc etc. Eu as zice ca numele prost al Ro nu este dat doar de cersetori - ei sunt doar imaginea pe care strainii o vad in viata lor de zi cu zi si devine reprezentativa pentru ca se potriveste foarte bine cu alte lucruri pe care le poti afla despre Ro.
      • -1 (1 vot)    
        nu chiar :) (Joi, 16 mai 2013, 17:04)

        the [utilizator] i-a raspuns lui XXIstCentury

        dar mi-a fost jena sa mai dezvolt, nu e locul ... Am cunoscut si acum 30 de ani, in Ro, tigani care isi construisera camine si familii, uneori model pentru restul vecinilor ... Iar aici, in Fr un procent (mic, dar permanent) dintre familiile venite, au dorinta ferma de stabilitate si de emulatie sociala ... vorbesc de unele persoane de varsta tanara spre mijlocie, si de adolescenti, care au reusit sa faca o alegere in afara ... traditiilor ...
    • +1 (1 vot)    
      exact (Vineri, 17 mai 2013, 10:11)

      Pop1 [utilizator] i-a raspuns lui the

      Mungiu ar trebui sa se simta onorat pentru ca l-au bagat in seama. este si acesta un semn de recunoastere al valorii ...

      ce presa de prost gust avem in RO ...
      • 0 (0 voturi)    
        satira sociala (Sâmbătă, 18 mai 2013, 17:35)

        the [utilizator] i-a raspuns lui Pop1

        inainte de Guignols, exista o alta emisiune cu marionete, Beb^ete Show, parodie dupa Muppets, care i-a aratat ani de zile pe Mitterand - fason Kermit , pe Chirac in chip de uliu, pe Barre ca un ursulet, pe Marchais in buldog , etc

        si nici unul n-a protestat, desi emisiunea era mai dura (si mai putin vulgara) decat Guignols

        Mungiu n-a facut caz, si e mai castigat cu atitudinea asta, bravo lui !
  • -4 (10 voturi)    
    Rusine!! (Joi, 16 mai 2013, 14:43)

    jnsoissons [utilizator]

    Inca o gluma proasta pe România si români!! E prea mult!! Guignols sunt prosti si nu cunosc nimic din România.... Sunt rusinos sa fiu francez ;)
  • +5 (5 voturi)    
    E las' ca nu ne strica un pic de misto (Joi, 16 mai 2013, 17:15)

    Trojan.H [utilizator]

    Hai sa nu mai fim asa incruntati. Lasati oamenii sa rida. Parca noi nu facem mistouri de altii.
  • +2 (4 voturi)    
    Totusi, in afara de satira la adresa (Joi, 16 mai 2013, 20:49)

    XXIstCentury [utilizator]

    romanilor, perfect de inteles, mi se pare foarte urat faptul ca au personalizat-o, chiar inacceptabil.
    Adica, Ro si romanii au o imagine proasta, care nu e chiar nedreapta - am spus de ce mai sus.
    Insa acum s-au luat de o persoana, si nu de oricine - ceea ce nu mi se pare diferit de rasism sau orice tip de discriminare. Adica, sa critici, sa satirizezi o cultura, o tara, ok, intelegem. Sa critici sau sa satirizezi un om, asta e perfect OK. Dar sa iei un regizor recunoscut pe plan international, castigator al festivalului pe care il jurizeaza, si sa nu-i aplici decat stereotipurile despre etnia sa, atat si nimic altceva ... nu, nu e deloc in regula.
    Nu gasesc analogii foarte potrivite, dar e ca si cand Einstein ar fi prezentat doar printr-o gluma despre zgarcenie (ce daca ca a castigat premiul Nobel si este vazut ca simbol al genialitatii, nu conteaza decat ca e evreu, daca esti evreu, restul e 0, asta e tot ce merita mentionat ), sau Obama prezentat doar printr-o gluma despre trafic de droguri.
    Adica, la Spielberg se face aluzie la filmul lui, ET, e o gluma chiar despre el, despre ce a facut el etc. La Mungiu nu aflam decat ca e roman, deci cersetor - restul e 0, poti sa iei premii, sa atingi excelenta in domeniul tau, daca esti roman esti jalnic. Sa fii satirizat e OK. Sa se ajunga la dezumanizare (nu conteaza ce faci, gandesti etc, deci ceea ce te face, de fapt, om; conteaza numai unde te-ai nascut) e un nivel care nu trebuie acceptat. De data chiar mi se pare rasism/xenofobie. In locul lui Mungiu as protesta si m-as interesa daca nu pot sa-i dau in judecata. Dar probabil ca el are si lucruri mai bune de facut decat sa se ia de niste idioti, cum ar fi filme :)
    • 0 (0 voturi)    
      De aici iese umorul. (Luni, 20 mai 2013, 10:28)

      TudorSerban [utilizator] i-a raspuns lui XXIstCentury

      Ideea este EXACT absurditatea folosirii stereotipului si la Mungiu. Si ar fi fost la fel de haios si daca ar fi facut misto de Einstein ca evreu. Tocmai pentru ca e absurd, si stereotipul rasial este metoda cea mai putin potrivita de a caracteriza o astfel de personalitate.
      Umoristii nu vor sa faca dreptate in lume. Vor sa fie haiosi. Si cu cat ne dam cu fundul de pamant mai mult in urma unor astfel de glume, cu atat mai mult o vor folosi, pentru ca asta inseamna ca functioneaza.
      Ex: la scoala generala, daca "glumetul" clasei il striga pe un copil mai grasun "Porky", se pot intampla doua lucruri: 1: "Porky" reactioneaza adecvat (raspunde tot cu o gluma, sau ignora gluma), si atunci glumetul va inceta cu gluma, pentru ca dupa ceva vreme nu va mai parea haioasa; 2: "Porky" se enerveaza, si spune ca nu e gras, ca are o structura mai solida, oase mari, si insista ca "glumetul" sa nu-i mai spuna Porky. Va las pe voi sa ghiciti ce se va intampla in cazul asta.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by